Fostul președinte Traian Băsescu trage un semnal de alarmă prin intermediul unei postări de pe pagina oficială de Facebook, vorbind despre faptul că suntem într-un moment în care trebuie să apărăm justiţia chiar de unii oameni care sunt parte a justiţiei sau a unora care vor să folosească justiția pentru a tranșa obiective politice sau personale.
"Justiția trebuie apărată de cei care fac injustiție în justiție !
Dacă spui că purtarea inculpaţilor cu cătuşe prin faţa DNA-ului, cu toate televiziunile invitate pentru transmisiuni în direct, nu respectă drepturi garantate de Constituţie, dreptul la apărare, sau prezumţia de nevinovăţie, divizia de lichele din presă trâmbițează la ordin, către popor, că eşti împotriva luptei anticorupţie.
Dacă îndrăzneşti să spui că abuzul în serviciu este greşit și arbitrar definit în noul cod penal în condiţiile în care România a ratificat Convenția Națiunilor Unite Împotriva Corupției prin L 365/2004 (vezi art. 19) și care conform Constituției prevalează, divizia de lichele din presă trâmbițează la ordin, către popor, că eşti împotriva luptei anticorupţie", își începe fostul președinte al României postarea.
De altfel, acesta atrage atenția și la consecințele pe care le poate avea atragerea atenției la un comunicat incorect al SRI sau la o declarație incorectă a doamnei Kovesi.
"Dacă îndrăzneşti să ai o replică la un comunicat incorect al SRI sau la o declaraţie incorectă a doamnei Koveşi, divizia de lichele din presă te va acuza la ordin că eşti împotriva luptei împotriva corupţiei", a continuat acesta.
"Convingerea mea este că suntem într-un moment în care trebuie să apărăm justiţia chiar de unii oameni care sunt parte a justiţiei sau a unora care vor să folosească justiția pentru a tranșa obiective politice sau personale. Şi spun acest lucru cu dreptul moral pe care îl am ca om politic ce s-a bătut 10 ani cu o clasă politică înverşunată împotrivă-i, care a trecut prin două suspendări pentru ca justiţia să progreseze.
Orice ziarist are dreptul să-mi contrazică punctele de vedere, mai ales dacă din întâmplare a citit Constituția sau Legea 365/2004. Am putea polemiza, iar publicul și democrația ar avea de câștigat.
Dar când văd o întreagă divizie de jurnaliști care la comandă și în cor mă acuză incorect, plasându-mă în tagma celor care luptă împotriva justiției, chiar că îmi vine să spun public: penibilă această divizie de lichele din presă.
Justiția trebuie apărată de cei care fac injustiție în justiție", a încheiat Traian Băsescu.
Avertismentul lui Traian Băsescu: "Justiția trebuie apărată de cei care fac injustiție în justiție!"