Deputatul PNL Nelu Tătaru a comentat declarațiile lui David Popovici, joi, la Știrile B1 TV prezentate de Alex Vlădescu, și a spus că „avem autorități locale care accesează tot felul de fonduri, că sunt europene sau guvernamentale, făcând săli de sport, bazine olimpice undeva în locurile unde nu găsim nici calificarea pentru a accede la aceste bazine, nici performanța care se vrea”.
Întrebat despre afirmațiile multiplului medaliat olimpic, Nelu Tătaru a spus: „Cred că ultimele două luni, cu performanțele de la Campionatul European de fotbal, cu Jocurile Olimpice de la Paris, ne aduc în atenție sportul, în condițiile în care o voce calificată, cum este David Popovici, trage un semnal de alarmă”.
„Cred că lucrurile, cum le avem și în sănătate, că suntem doi foști miniștri ai Sănătății aici (este și Florian Bodog, n.r.), în care vrem să ajungem la un buget de 9%, de la aproape 6, cred că și în sport se caută același lucru, în condițiile în care nu e de ajuns doar să vrem, ne trebuie o logistică, ne trebuie o infrastructură, ne trebuie un corp de experți și ne trebuie niște profesioniști care într-adevăr să facă această performanță”, a adăugat liberalul.
„Medical vorbind, la fel, sportul pentru noi este o prevenție și în același timp și o recuperare. Cred că la nivel legislativ există acele pârghii, dar ar mai trebui și puse în practică. Avem autorități locale care accesează tot felul de fonduri, că sunt europene sau guvernamentale, făcând săli de sport, bazine olimpice undeva în locurile unde nu găsim nici calificarea pentru a accede la aceste bazine, nici performanța care se vrea”, a continuat Nelu Tătaru.
„Cred că rămâne ca în viitorul pe care îl descoperim cred că, sperăm, fiecare dintre noi cu aceste competiții să vedem că sportul rămâne, dincolo de un ambasador care ne face cinste în aceste momente, și o cale spre sănătatea noastră ca popor, dar, să nu uităm, și o cale pe care trebuie să le-o arătăm copiilor noștri dincolo de tentațiile care există în aceste zile”, a mai spus deputatul PNL.