Poliția Română a anunțat, joi, prin Centrul Infotrafic, că traficul rutier pe Autostrada Soarelui, sensul București-Constanța, este deviat pe DN 22C între localitățile Cernavodă și Medigidia din cauză că s-au produs două caramboluri.
Centrul Infotrafic spune că, în total, în cele două caramboluri au fost implicate 13 mașini.
„Circulația rutieră pe Autostrada A2, sensul București-Constanța, este deviată pe DN 22C între localitățile Cernavodă și Medgidia, după ce 8 autoturisme au fost implicate într-o tamponare față-spate în apropiere de Pod Fetești, iar la kilometrul 183, în zona localității Medgidia, județul Constanța, pe același sens de mers, a avut loc o tamponare față-spate între 5 autoturisme. Se estimează reluarea normală a circulației pe autostradă după ora 10.00”, afirmă Centrul Infotrafic al Poliției Române.