A plecat de acasă și a uitat oala pe foc: 10 pompieri și 2 autospeciale au fost trimise la apartament din Satu Mare

A plecat de acasă și a uitat oala pe foc: 10 pompieri și 2 autospeciale au fost trimise la apartament din Satu Mare
Sursa foto: Profimedia

În urmă cu puțin timp, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la un apartament de pe strada Neajlov, municipiul Satu Mare.

Au fost mobilizate 2 autospeciale și 10 pompieri

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă încadrate de 10 pompieri.
În urma recunoașterii, forțele profesioniste au constatat că proprietarul apartamentului a uitat o oală pe argaz, fapt care a dus la inundarea acestuia cu fum, potrivit dincolodesport.

S-a acționat cu promptitudine pentru ventilarea spațiului. Din fericire nu au existat victime.

Pregătirea sau încălzirea hranei sunt activități care, deși par de rutină, necesită atenție, iar pericolul de incendiu în bucătărie nu trebuie neglijat.

Oboseala sau graba de a face mai multe lucruri în același timp sunt factori ce favorizează producerea unor astfel de evenimente, iar consecințele pot fi grave.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`