Un șofer din Iași care a fost amendat și lăsat fără permis după ce i-a claxonat pe polițiștii de la rutieră pe motiv că încurcă traficu a câștigat în Intsanță anularea sancțiunilor.
Polițiștii l-au lăsat fără permis pe mai bine de patru luni și l-au amendat pentru un simplu claxon, potrivit ziaruldeiasi.ro.
Petrică A. s-a adresat Judecătoriei în septembrie anul trecut. Cu o săptămână înainte, se afla pe o stradă din Miroslava, la volanul mașinii sale. În fața sa, era oprită o mașină a poliției. Staționa neregulamentar, ceea ce îi obliga pe șoferi să calce linia continuă pentru a o putea depăși. La trecerea pe lângă autospecială, Petrică A. a claxonat, pentru a le atrage atenția polițiștilor că nu aveau luminile aprinse și încurcau traficul.
Polițiștii l-au oprit și l-au sancționat pentru folosirea abuzivă a claxonului și nerespectarea obligației de a sta în mașină în momentul redactării procesului-verbal de contravenție. În total, 1.160 lei și suspendarea permisului de conducere pentru 130 de zile.
Magistrații au reținut faptul că mașina poliției era oprită pentru controlarea unui participant la trafic. Acest lucru trebuia însă făcut pe acostament, într-o zonă în care nu i-ar fi încurcat pe ceilalți șoferi. Nu era vorba de o folosire abuzivă a claxonului, ci de spirit civic.
„Folosirea claxonului în acest context nu apare ca abuzivă, ci ca o atenționare de dorit pentru a evita evenimente rutiere cauzate de oprirea intempestivă a autospecialei de poliție”, au apreciat judecătorii.