Cu cât a fost sancționat un bărbat de 62 de ani din Timișoara după ce a înjurat copiii dintr-un parc

Cu cât a fost sancționat un bărbat de 62 de ani din Timișoara după ce a înjurat copiii dintr-un parc
Sursa foto: Freepik

Un bărbat în vârstă de 62 de ani din Timișoara a fost amendat cu 2.000 de lei după ce ar fi înjurat copiii dintr-un parc. Pe numele acestuia există și o plângere, pentru că ar fi agresat un minor.

Bărbat de 62 de ani, amendat după ce a înjurat copiii dintr-un parc din Timișoara

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș a anunțat că bărbatul a fost transportat la Psihiatrie pentru evaluare.

„Poliţiştii Secţiei 3 Urbane Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că, un bărbat ar adresa injurii şi cuvinte jignitoare unor copii dintr-un parc, din municipiul Timişoara.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, stabilind faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat în vârstă de 62 de ani.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei, conform Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Totodată, bărbatul a fost transportat la Clinica Psihiatrică Eduard Pamfil din Timişoara”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)