Actrița Anca Dumitra se pregătește să devină mamă pentru prima dată. Ce își dorește cel mai mult: „Cred că e o minune”

Actrița Anca Dumitra se pregătește să devină mamă pentru prima dată. Ce își dorește cel mai mult: „Cred că e o minune”
Sursa Foto: Instagram/ Anca Dumitra

Anca Dumitra este mai fericită ca niciodată, întrucât a început să numere zilele până când va deveni mamă pentru prima dată. Actrița din „Las Fierbinți” nu a decis încă dacă va naște natural sau prin cezariană, însă speră că totul va fi bine și că va ști ce trebuie să facă.

Anca Dumitra, tot mai aproape să devină mamă pentru prima dată

Actrița își dorește foarte mult ca bebelușul să vină la termen și să fie sănătoși, voioși și să dea startul a ceea ce deja crede că este o minune.

„E destul de relativ cât de curând voi naște. Tot ce îmi doresc este să vină la termen, cum s-ar spune. Să dea Dumnezeu să fie totul bine! Să fim sănătoși, să fim voioși și să dăm startul a ceea ce deja cred că e o minune.

Am avut o sarcină ușoară. Chiar dacă primul trimestru a fost mai dificil, comparativ cu al doilea, cel puțin. Am avut grețuri, nu au fost matinale neapărat, asta a fost suprinzător, că știam de grețurile matinale, la mine au fost în a doua parte a zilei. Dar acum, uitându-mă așa înapoi, cel puțin până acum, Doamne ajută, a fost foarte bine”, a spus Anca Dumitra, pentru Unica.

Care este secretul unei relații de lungă durată

Într-un interviu acordat în urmă cu ceva vreme, Anca Dumitra a dezvăluit că secretul unei relații de lungă durată stă în înțelepciune, comunicare și empatie.

„A fost cu peripeții până în ultima zi, pe 16 decembrie. Pentru că, atunci când ești cetățean străin și vrei să furi o româncă, sunt anumite acte care trebuie puse la punct foarte bine. Cu fiecare zi cu care trecea mai trebuia un act, însă până la urmă au fost toate bune. Nu vom uita data asta. De când am depus actele, timp de 14 zile în fiecare zi a trebuit câte un act. Ne-am gândit și la varianta că astea sunt semne ‘băi, poate nu trebuie”, a povestit actrița Anca Dumitra.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)