Alfred Bulai a fost suspendat de la catedră și din toate funcțiile pe care le avea la SNSPA, în urma scandalului de abuz sexual

Alfred Bulai a fost suspendat de la catedră și din toate funcțiile pe care le avea la SNSPA, în urma scandalului de abuz sexual
Sursa foto: Alfred Bulai / Facebook

Alfred Bulai, profesorul de la SNSPA care este acuzat că a abuzat mai multe studente, a fost suspendat de la conducerea Departamentului de Sociologie și din toate funcțiile ocupate în cadrul universității.

Care a fost reacția SNSPA și ce măsuri s-au luat

La o zi după apariția în spațiul public a investigației realizată de Snoop, în care profesorul Alfred Bulai este acuzat că a abuzat mai multe studente, Comisia de Etică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative a decis suspendarea acestuia de la catedră și din toate funcțiile ocupate în cadrul universități, potrivit Știrile ProTv. 

Printre acestea se numără rolul de director al Departamentului de Sociologie al Facultății de Științe Politice, membru al Consiliului Facultății de Științe Politice și membru al Senatului SNSPA.

Conform unui comunicat transmis de SNSPA, investigația jurnalistică realizată de Snoop a scos la iveală cazuri de abuzuri sexuale pe care profesorul le-ar fi comis asupra unor studente în ultimii treizeci de ani. Instituția a anunțat, de asemenea, că a fost demarată o anchetă penală pentru a investiga aceste acuzații.

Ce se întâmplă cu cererea de pensionare a profesorului

SNSPA a clarificat și aspectele legate de cererea de pensionare depusă de Alfred Bulai pe 29 iulie, menționând că este un act unilateral pe care nu îl poate respinge sau aproba, iar contractul său de muncă va înceta de la 1 octombrie 2024, la începutul anului universitar.

SNSPA mai transmite și că „încetarea contractului de muncă, în urma pensionării, nu va bloca sau suspenda activitatea Comisiei de Etică a SNSPA. Comisia va derula procedurile legale, chiar și pe timpul verii, cu sau fără participarea persoanei reclamate. Este important nu numai să stabilim faptele și să aplicăm sancțiunile legale, dar și să înțelegem de ce nu au existat, în toți acești ani, plângeri formale, în conformitate cu procedurile și legislația existente”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)