Economia României se clatină tot mai tare. Aproape 50% din firme sunt în risc de insolvență. Care sunt motivele

Economia României se clatină tot mai tare. Aproape 50% din firme sunt în risc de insolvență. Care sunt motivele
Sursa foto: Freepik

Un studiu de specialitate indică că plățile întârziate ale facturilor, chiar și cu trei luni mai târziu decât ar trebui, duc la pierderi financiare, presiune pe investiții și insolvență.

Datele Barometrului Atradius privind Practicile de Plată, realizat pe 1.719 companii din CEE, în prima parte a acestui an, arată că aproape 60% dintre companiile din Europa Centrală și de Est ar putea ajunge chiar și la insolvență în 2025.

Aproape 50% din firme sunt în insolvență

De asemenea, datele publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) arată că în România a crescut numărul firmelor și PFA-urilor intrate în insolvență cu aproape 9,7%, în comparație cu perioada primului trimestru de anul trecut.

Întârzierea plăților poate duce la destabilizarea fluxului de numerar al unei companii și poate amplifica riscurile financiare. Aproximativ două din trei vânzări facturate între firme sunt afectate de plățile întârziate, scrie Adevărul.

„10% dintre companiile chestionate la nivel CEE au termenele de plată extinse dincolo de 90 de zile de la facturare”, susține Alexandra Mehedințu, Country Manager Romania, Atradius Crédito y Caución S.A. de Seguros y Reaseguros.

„Impactul acestor întârzieri nu se limitează doar la probleme de lichiditate, ci poate afecta și capacitatea de a investi în dezvoltare și inovare. Firmele care se confruntă cu întârzieri în primirea plăților sunt adesea nevoite să amâne proiectele de investiții esențiale sau să renunțe la oportunități strategice, afectându-le astfel competitivitatea și creșterea pe termen lung. Mai mult, problemele de plată pot conduce la o presiune suplimentară asupra relațiilor comerciale și la riscuri sporite de insolvență și chiar pot crea un efect de domino asupra partenerilor de afaceri și chiar a întregului ecosistem economic”, a explicat Alexandra Mehedințu.

47% din vânzările din România sunt tranzacționate pe credit

Același studiu menționat anterior indică faptul că în România aproximativ 47% din vânzări sunt tranzacționate pe credit, cifră care este asemănătoare cu cea de anul trecut.

„Studiul Atradius observă că în România, mediul de tranzacționare este unul relativ stabil, în care circa 60% dintre companii nu raportează nicio schimbare semnificativă în comportamentul de plată al clienților B2B în ultimele 12 luni. Cu toate acestea 49% din toate vânzările între companiile din România sunt afectate de întârzierile de plată, deși în general, datoriile neperformante sunt constante, reprezentând 5% din toate vânzările B2B pe credit. Sondajul nostru indică și faptul că Industriile construcțiilor și farmaceutică se confruntă cu datorii neperformante, în timp ce companiile din sectorul metalurgic sunt cel mai puțin afectate”, a mai spus Alexandra Mehedințu, potrivit sursei citate anterior.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)