Răzvan Florea, primul medaliat olimpic al României, urare pentru David Popovici: “Să-i dea aripi și pentru 100 de metri!”

Răzvan Florea, primul medaliat olimpic al României, urare pentru David Popovici: “Să-i dea aripi și pentru 100 de metri!”
David Popovici, sursă foto: Inquam

Medaliatul cu bronz olimpic la Atena 2004, Răzvan Florea, a analizat cursa de aur realizată de David Popovici la Paris. Până la cursa de senzație reușită de David Popovici, Răzvan Florea, acum în vârstă de 43 de ani, era unicul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc.

Constănțeanul a trăit cu sufletul la gură evoluția lui David Popovici

“Nu mă supăr deloc că nu mai sunt unicul, ci doar primul medaliat olimpic din înotul masculin românesc. Dar mai important este că avem primul campion olimpic!”, mărturisește sincer Răzvan.

Recunoaște însă că desfășurarea duelului din bazin l-a suprins, nefiind o cursă cu care David ne-a obișnuit.
„A fost o cursă la care, pur și simplu, nu mă așteptam. Dar o surpriză plăcută, pentru că titlul olimpic este al lui David. Sincer, nu am crezut că a câștigat până nu s-a afișat clasamentul.

Două sutimi reprezintă o diferență minusculă. Sunt convins că și-au spus cuvântul emoțiile. A fost cursă de așteptare, în care strategia fiecăruia a fost să vadă ce fac ceilalți, pentru că este o cursă un pic mai lungă.

Primii patru au venit într-o zecime, a fost o luptă extraordinară. A fost atipic și pentru David, nu l-am mai văzut înotând așa, dar poate că a fost un plan bine stabilit cu Adi și deznodământul a fost fericit. Nimeni nu a reușit să ia cursa pe cont propriu, chiar dacă britanicul Matthew Richards s-a distanțat un pic pe primul culoar.

Totul s-a decis pe ultimii 25 de metri, când David a revenit extraordinar, și la sosire, unde a întins perfect mâna. Până la urmă, a făcut față unei presiuni uriașe și a încheiat primul”, explică medaliatul cu bronz la 200 metri spate de la Jocurile Olimpice din 2004.

Medalia de aur de la 200 metri ar trebui să reprezinte și o infuzie de moral pentru cursa mult mai rapidă de la 100 metri.

„Ar trebui să-i dea aripi și cred că are șanse mari la medalie și acolo”, spune Răzvan Florea, citat de GSP.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`