Eveniment - 21 nov, 14:22
Trei case şi două anexe gospodăreşti din comuna Izvoarele, județul Prahova, au fost cuprinse, luni, 29 iulie, de un incendiu.
Incendiul se manifestă pe aproximativ 500 de metri pătraţi, iar pentru stingerea acestuia au fost mobilizate progresiv cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi un echipaj SMURD, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, scrie Agerpres.
În caz, echipajul SMURD asistă trei persoane care au suferit atacuri de panică.
Pompierii lucrează pentru localizarea şi lichidarea incendiului.