Recep Tayyip Erdogan i-a dat o palmă unui copil care nu-i sărutase mâna. După ce băiatul a făcut acest gest, președintele turc i-a dat bani…
S-a întâmplat chiar pe o scenă, la o ceremonie în care se inaugurau niște locuințe construite într-o provincie din nordul Turciei. Niște copii s-au apropiat de el și Erdogan statea cu mâna întinsă ca aceștia să i-o sărute. Unul dintre ei n-a făcut, însă, acest gest, așa că președintele l-a lovit. Băiatul i-a sărutat până la urmă mâna și a primit bani, ca restul copiilor de acolo.
Imaginile cu momentul au devenit virale în online.
Copiii au primit bancnote de 200 de lire turcești, adică aproape 28 de lei.
Presa locală scrie că la ei e un gest tradițional de respect ca minorii să sărute mâinile bătrânilor.
Anul trecut, la alegerile prezidențiale pe care le-a și câștigat, Erdogan a fost filmat în fața unei secții în timp ce împărțea tot bancnote de 200 de lire turcești oamenilor veniți la vot.