Salvamontiștii din Harghita au organizat o tabără de vară pentru copii pentru a învăța cum să supraviețuiască pe munte.
Peste 10.000 de copii participă la programele de vară organizate de Salvamont Harghita. Ei pot alege între taberele de escaladă și de ciclism, excursii și activități în aer liber, informează G4media.
Salvamontiștii sunt ajutați de către voluntari, asociații de salvare montană și alte organizații.
Copiii vor învăța cum trebuie să se comporte atunci când merg pe munte, oferirea primului ajutor, să se orienteze, ce trebuie să facă dacă s-au rătăcit sau ce să facă atunci când se întâlnesc cu un urs.
„Cele mai multe activități sunt taberele pe care le organizăm. Ne pregătim acum pentru o tabără de o săptămână în Cheile Vârghişului dar avem și alte activități, zile de escalade, excursii, alte evenimente la care suntem prezenți, în fiecare zi se întâmplă ceva.
Copiii primesc informații utile despre comportamentul pe munte, tehnicile de prim-ajutor sau orientarea turistică, mai spune Fekete Örs: Comportamentul în areal montan, cum să se orienteze, ce să facă dacă s-au rătăcit. În județul Harghita avem destul de multe cazuri când turiștii se întâlnesc cu un urs, cu un șarpe sau câini ciobănești și îi învățăm cum să se comporte când se întâlnesc cu aceste animale, dar și tehnici de supraviețuire, cum să facă un foc, cum să se adăpostească când e vreme foarte rea”, spune șeful Serviciului Salvamont și Salvaspeo Harghita, Fekete Örs.
Până acum, peste 7.000 de copii au participat la astfel de acitivăți, iar numărul lor va crește în perioada următoare.