Iustina Loghin și Cornel Luchian formează unul dintre cele cinci cupluri de la Insula Iubirii, care s-a făcut remarcat încă de la începutul emisiunii.
Tânăra a povestit tot ce se putea din relația ei cu Cornel și a dezvăluit și ce cadouri scumpe i-a făcut acesta.
Iustina nu a ezitat să se mândrească cu stilul de viață pe care îl are alături de partenerul său și a spus, în emisiune, și cât a costat inelul de logodnă. De asemenea, tânăra a mai spus că iubitul ei, Cornel, i-a făcut o promisiune, că dacă va fi „cuminte” pe insulă, va primi un cadou, informează Cancan.
Iustina a dezvăluit despre ce cadou este vorba, pe care îl va primi, dacă nu o să cadă în ispită, în Thailanda.
„Da, am permis! Încă nu am mașină, conduc mașinile lui, dar mi-a spus că dacă aici o să fiu corectă și cuminte, îmi ia ce mașină vreau eu! Mi-aș dori un Mercedes…”, a spus Iustina la Insula Iubirii.
Într-o discuție cu ispita Eric, tânăra nu a ezitat să se laude cu cadourile primite de la Cornel. Printre acestea, se numără și inelul de logodnă, pentru care Cornel a cheltuit 4.000 de euro.
„Eu am fost lângă el și pentru că are patru copii el știe că nimeni nu ar mai accepta așa ceva. Și investiția lui în mine, adică el a investit foarte mult în mine… îți lași așa investiția pur și simplu la altcineva, nu prea! 10.000 de euro nu îi iei de pe șanțuri. Plus numai bijuterii scumpe. De exemplu lănțișorul de la gât costă 4.000 de lei. Inelul de logodnă e 4.000 de euro”, i-a mărturisit Iustina lui Eric.