Ciolacu, reacție la declarațiile PNL-iștilor din ultimele zile: „Aud prea multe discuţii despre linii roşii… sau galbene. Acest guvern nu e al vreunui partid, ci e al României” (VIDEO)

Ciolacu, reacție la declarațiile PNL-iștilor din ultimele zile: „Aud prea multe discuţii despre linii roşii... sau galbene. Acest guvern nu e al vreunui partid, ci e al României” (VIDEO)
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu s-a arătat deranjat de discuţiile „despre linii roşii… sau galbene” ce au avut loc în ultimele zile. Liderul PSD s-a referit astfel la declarații recente făcute de Nicolae Ciucă, liderul PNL, Marcel Boloș, ministrul Finanțelor susținut de PNL, și europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL. În toate luările lor de poziții, cei trei au spus că partidul lor nu va accepta înlocuirea cotei unice cu impozitul progresiv. Bogdan chiar a spus explicit că PNL va ieși de la guvernare dacă PSD va forța o astfel de măsură. „Acest guvern nu e al vreunui partid, e al României!”, a replicat acum Ciolacu.

Declarațiile liberalilor (și amenințarea cu ieșirea de la guvernare)

„Pentru noi e linie roșie. Noi am trecut-o pentru prima dată în istoria ultimilor 33 de ani în Legea bugetului de stat, o inițiativă a colegilor mei Florin Roman și Bogdan Huțucă. Deci această cotă unică e una care pentru noi e linie roșie. Dacă dl CIolacu sau ceilalți doresc trecerea la impozitarea progresivă, înseamnă că doresc să se despartă de PNL, că nu mai au nevoie de colaborarea cu PNL și practic aruncă coaliția în aer”, a declarat Rareș Bogdan, marți, pentru B1 TV.

Acesta a insistat apoi că modificarea cotei unice și introducerea impozitului progresiv reprezintă motiv de rupere a coaliției și plecare a PNL de la guvernare.

O zi mai târziu, mesajul a fost întărit chiar de președintele PNL, Nicolae Ciucă: „S-a discutat în coaliţie şi nu se ia în calcul majorarea cotei TVA (…). În acest moment sunt cele două abordări în care se discută despre impozitul progresiv, ca măsură fiscală pentru planul fiscal bugetar viitor, şi susţinerea cotei unice, pe care PNL o consideră o linie roşie”.

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor susținut de PNL, a insistat și el: „Partea care ține de impozite și taxe și care frământă multă lume are câteva linii roșii pe care coaliția de guvenare și le-a asumat. Prima este cota unică de impozit pe venit și respectarea ei în aplicare cu strictețe. A doua este aceea că nu se majorează taxa pe valoare adăugată”.

Reacția lui Ciolacu la „liniile roșii” trasate de liberali

Replica a venit de la premierul Marcel Ciolacu (PSD), în debutul ședinței de guvern de joi: „Încep cu un mesaj prin care amintesc priorităţile Guvernului, pentru că aud prea multe discuţii în ultimele zile despre linii roşii… sau galbene. Acest guvern nu e al vreunui partid, ci e al României, iar priorităţile noastre sunt susţinerea tuturor companiilor româneşti, derularea celui mai mare plan de investiţii publice din ultimii 35 de ani, protejarea populaţiei în faţa speculei şi creşterea veniturilor românilor. Şi când sunt probleme, cum e acum cu seceta, trebuie să-i ajutăm pe cei aflaţi în necaz, adică pe fermieri”.

Ciolacu a precizat apoi că vineri va merge cu ministrul Agriculturii, Florin Barbu (PSD), pentru a evalua situaţia pagubelor în teren, astfel încât să aibă o imagine mai clară asupra despăgubirilor ce trebuie acordate fermierilor afectați de secetă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:21 - Marian Rasaliu: Marcel Ciolacu a fost cel mai înjurat om de către Simion pe parcursul acestor patru ani de mandat (VIDEO)
15:14 - Recep Tayyip Erdogan nu este de acord ca Ucraina să poată folosi rachetele ATACMS. Președintele Turciei se teme de escaladarea conflictului
15:09 - Noua lege privind achitarea rovinietei a intrat în vigoare. Plata poate fi făcută și după o călătorie pe drumurile naționale, din 2026
15:00 - SUA își închide și ea ambasada din Kiev, după ce a primit informații despre „un potențial atac aerian semnificativ”
14:53 - Marcel Ciolacu îndeamnă românii să iasă la vot în număr cât mai mare: “Cu cât vor merge mai mulţi români la vot, cu atât va fi mai legitim şi mai stabil şi viitorul Guvern, şi viitorul mandat al preşedintelui” (VIDEO)
14:45 - Marcel Ciolacu a mers cu trenul electric la Brașov, într-o cursă inaugurală: Următorii ani nu vor fi despre roșu și galben / L-am avut pe Iohannis președinte vreo 10 ani, am avut 10 prim-miniștri. Cum să funcționeze România? (VIDEO)
14:42 - Ce este inversiunea termică, fenomenul neobișnuit care a pus stăpânire pe România
14:40 - Românii vor avea facturi mai mici la curent cu până la 40%. Ce a anunțat Sebastian Burduja
14:34 - Cristina Spătar a suferit un accident rutier în timp ce se afla în drum spre Vâlcea. „Impactul a fost mare”
14:19 - Buletine românești, obținute fraudulos de peste 10.000 de moldoveni, ucraineni și ruși. Există temerea că printre ei ar putea fi și spioni ai Moscovei