Mare atenție, șoferi! În cazul în care vă gândiți să beți o bere, apoi să plecaţi cu maşina la drum, trebuie să ştiţi că alcoolul din berea pe care ați consumat-o îl veți elimina inclusiv în funcţie de cât de repede este băută berea respectivă.
Specialiștii spun că dacă o bere de 0,5 litri, cu 5% alcool, este băută pe parcursul unei ore, atunci alcoolul este eliminat din organism în aproximativ două ore, informează Observator. În schimb, dacă aceeaşi bere este băută pe durata a 30 de minute, atunci alcoolul este eliminat din organism în aproximativ şase ore. În concluzie, cu cât mai repede e băută berea, cu atât mai greu se elimină din organism alcoolul.
În cazul în care este vorba despre un pahar de vin, situația se schimbă.
Dacă beţi un pahar cu vin, alcoolul este eliminat din organism în aproximativ două ore. În schimb, dacă beţi un litru de vin, alcoolul este eliminat din organism în 7-9 ore.
De reținut e faptul că alcoolul poate să rămână în sânge chiar şi până la 24 de ore, în cazul în care vorbim despre băuturi tari consumate în cantităţi mari.
Legea s-a schimbat în ceea ce privește condusul sub influența alcoolului, dar și a drogurilor, astfel s-a ajuns ca, în prezent, să vorbim inclusiv de posibilitatea ca cei prinşi beţi sau drogaţi la volan să rămână fără permisul de conducere pentru o perioadă de până la 10 ani.
Însă, pedeapsa poate fi chiar şi mai mare în cazul în care şoferul care conduce sub influenţa băuturilor alcoolice produce un accident, eventual, soldat cu victime.