Baschetbalistul LeBron James va purta drapelul SUA la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Cel mai bun marcator din toate timpurile din NBA a câştigat deja aurul la Jocurile Olimpice de două ori (2008 şi 2012).
LeBron James (39 de ani) va fi însoţit de o sportivă care va fi desemnată marţi. LeBron James va fi al treilea membru al unei echipe americane de baschet – şi primul bărbat – care va deveni portdrapelul delegaţiei SUA la Jocurile Olimpice.
Dawn Staley a fost prima care a primit această onoare (în 2004), în timp ce Sue Bird i-a urmat exemplul în urmă cu trei ani, la Tokyo.
Recent, LeBron James a fost pus pe locul 4 de publicația ESPN al celor mai buni sportivi de după anul 2000, depășit doar de Michael Phelps, Lionel Messi și Serena Williams.