Apa Nova a anunțat că în cadrul spectacolelor de apă, muzică și lumini de la Fântânile Urbane din Piața Unirii din București va fi introdusă tema „Simfonia Campionilor”, de vineri, 26 iulie, pentru a sărbători performanța olimpică a sportivilor românilor.
„Spectacolele de apă, muzică și lumini aduc, începând cu 26 iulie, emoție și mândrie olimpică la Fântânile Urbane din Piața Unirii, într-o celebrare unică a spiritului sportiv românesc. Astfel, începând de vineri, 26 iulie, se va introduce o nouă temă de spectacol – SIMFONIA CAMPIONILOR”, afirmă compania, luni, într-un comunicat de presă.
În această vară se împlinesc 100 de ani de la momentul în care echipa națională de rugby câștiga bronzul, tot în Franța, și aducea astfel o primă medalie în palmaresul olimpic al României.
„În contextul celebrării a 100 de ani de la câștigarea primei medalii olimpice de către România, noua temă a spectacolelor de apă, muzică și lumini din centrul Bucureștiului reprezintă, de fapt, un tribut adus excelenței și perseverenței sportivilor noștri, transformând Fântânile Urbane într-o scenă vibrantă a performanței și inspirației”, mai declară Apa Nova.
Spectacolele de la Fântânile Urbane vor fi întregite de peste 150 de drone în weekendul 26-28 iulie, o preieră.
„În premieră, doar în weekend-ul de 26, 27 și 28 iulie, vizitatorii Fântânilor Urbane vor avea parte, la finalul show-urilor de apă, muzică și lumini și de spectacole cu peste 150 de drone, care vor reprezenta disciplinele sportive care au adus glorie olimpică țării”, spun cei de la Apa Nova.
„Programate în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, spectacolele de la Fântânile Urbane din Piața Unirii, cu o durată de aproximativ 45 de minute, se desfășoară anul acesta cu începere la ora 21:30 în luna iulie, de la ora 21:00 în luna august, iar în septembrie, de la ora 20:00. Accesul este gratuit pentru toți vizitatorii, iar în zilele și în intervalul orar al spectacolelor, traficul rutier este restricționat pe Bulevardul Unirii, între Bulevardul Dimitrie Cantemir și Splaiul Independenței (zona fântânilor)”, se mai arată în același comunicat.
Pagina de Facebook „Simfonia Apei” oferă detalii în timp real despre programul spectacolelor.
„Fântânile Urbane au fost reabilitate prin investiții ale Apa Nova și au fost redeschise și cu sprijinul Primăriei Municipiului București, în baza parteneriatului solid de peste 24 de ani cu furnizorul de apă și servicii de canalizare al Capitalei. Pentru detalii în timp real despre programul spectacolelor, vă invităm să urmăriți pagina de Facebook Simfonia Apei: https://www.facebook.com/SimfoniaApei”, mai notează Apa Nova.