USR: Deficitul de personal din sănătate – peste 20.000. România a pierdut bani, cu Rafila la minister. Dovada, cei doar 50 de bani pe care el și Ciolacu i-au dat suplimentar, în trimestrul IV al anului, medicilor din ambulatoriu

USR: Deficitul de personal din sănătate - peste 20.000. România a pierdut bani, cu Rafila la minister. Dovada, cei doar 50 de bani pe care el și Ciolacu i-au dat suplimentar, în trimestrul IV al anului, medicilor din ambulatoriu
Sursa foto: Adrian Wiener / Facebook

USR cere demiterea lui Alexandru Rafila (PSD) din funcția de ministru al Sănătății deoarece nu a rezolvat, ba chiar a adâncit criza de personal din sistemul sanitar în cei aproape trei ani de mandat.

USR: Criza de personal din sistemul sanitar s-a acutizat

„Ori de câte ori au fost acuzați că nu au făcut nicio reformă a administrației publice centrale și locale, așa cum au promis public, PSD și PNL au răspuns că au angajat în spitale, că au rezolvat criza din Sănătate. În realitate, numărul angajaților din sistemul sanitar a scăzut. În mandatul lui Ciolacu a scăzut cu peste 1.600 de persoane. Deficitul estimat de sindicate este de vreo 20.000 de asistente medicale și personal medical auxiliar și vreo 6.000 de medici.

Și nu avem perspective să se schimbe în bine prea curând, dacă ne uităm că ultimul memorandum din guvern viza angajarea a 706 medici și 746 de asistente medicale, plus încă vreo 470 de posturi pentru personalul medical auxiliar”, a declarat Adrian Wiener, deputat USR și medic.

Nu sunt bani pentru spitale

Mai mult, acuză USR, s-a adâncit deficitul Fondului din care este finanțat sistemul sanitar, depășind 3,4 miliarde de lei în primele 5 luni din 2024. Asta în ciuda taxelor nou-introduse, care au majorat cu 37% încasările din contribuțiile de asigurări de sănătate.

Prin urmare, statul nu are bani pentru spitale, programe sau medicina prespitalicească. „Cea mai recentă dovadă în acest sens o reprezintă cei 50 de bani pe care Rafila și Ciolacu i-au dat suplimentar, în trimestrul IV al anului 2024, medicilor din ambulatoriu, cu mult sub ceea ar avea aceștia nevoie și ceea ce li s-a promis”, exemplifică USR.

„PSD-istul Rafila este ministrul Sănătății de 3 ani de zile. 3 ani în care nu a făcut nimic pentru sistemul de sănătate – nici pentru pacienți, nici pentru personalul medical și auxiliar. Și ce face un om care nu face nimic? Fură sau distruge munca altcuiva. Vrea musai să controleze sistemul de urgență, unul dintre puținele lucruri care funcționează în sănătate, la standarde relativ asemănătoare în toată țara. Dincolo de nedreptatea față de munca unor oameni, contează că vor avea de suferit medici și pacienți. E de ajuns! Rafila trebuie să plece acasă”, adaugă deputata USR Diana Stoica, membră a Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților și vicelider al grupului USR.

USR: În mandatul lui Rafila, România a pierdut 740 de milioane de euro din PNRR pentru sistemul sanitar

USR mai acuză că în timpul mandatului lui Alexandru Rafila am pierdut 740 de milioane de euro din PNRR pentru sistemul sanitar.

„A avut însă grijă ministrul Rafila să modifice Mecanismul de feedback al pacientului, implementat de Vlad Voiculescu în 2016, astfel încât să bage sub preș gunoiul din sistemul sanitar. Aceasta după ce, în noiembrie 2023, PSD și PNL au votat în bloc în Parlament împotriva unui proiect al USR care stabilea ca managerii spitalelor să răspundă pentru neregulile sesizate de pacienți prin mecanismul de feedback.

Și, ca o ultimă dovadă a lipsei totale de performanță a ministrului Rafila, până și actualizarea listei medicamentelor care pot influența rezultatele drugtestelor îi ia acestuia mai bine de două luni. Lista actualizată va fi „probabil” gata prin septembrie încolo, ne liniștește ministrul mereu preocupat de consultanță pe milioane de euro și de excursii de lux”, mai acuză USR, într-un comunicat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)