ANM, mesaje de vreme severă. Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă, vineri şi sâmbătă

ANM, mesaje de vreme severă. Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă, vineri şi sâmbătă
Sursa Foto: Freepik

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe alerte de vreme severă, valabile în acest weekend.

Cod galben de instabilitate atmosferică

Astfel, vineri, între orele 12 – 23, în Oltenia, în vestul și nord-vestul Munteniei și în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Local aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

ANM a mai precizat că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.

Cod galben și portocaliu de căldură

De asemenea, vineri, în Banat, Dobrogea, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, sudul Moldovei și local în Oltenia și Muntenia valul de căldură va persista și disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 34…36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

În județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, precum și în municipiul București valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi în general de 37…38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Val de căldură persistent și sâmbătă

Sâmbătă, 20 iulie,  în Banat, cea mai mare parte a Munteniei și Olteniei, precum și în Dobrogea continentală valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

În județele Dolj, Olt și Teleorman valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi în general de 37…38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`