Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a declarat într-o intervenție pentru emisiunea B1 TV că Diana Șoșoacă s-a făcut de râs în Parlamentul European și că a dovedit că un vot acordat extremiștilor este un vot pierdut :
“În Parlamentul European astăzi Diana Șoșoacă a arătat că este izolată, că este marginalizată. Atitudinea ei a fost una nepotrivită. Am spus din timpul campaniei electorale deja, extremiștii, populiștii, politicienii antieuropeni sunt minoritari, sunt marginalizați, sunt izolați în Parlamentul European.
Am văzut astăzi acest lucru. Am spus că un vot acordat extremiștilor este un vot pierdut pentru că aceștia nu vor putea obține nimic, nici pentru România, nici pentru UE în ansamblu. Am văzut astăzi cu toții că această atitudine a scos-o din sala, nici poveste să formeze majorități. S-a făcut de râs astăzi în PE, reacțiile colegilor au fost negative.
Am mai văzut extremiști în PE care au încălcat regulile și au fost imediat dați afară din sală, dar nu am mai văzut un comportament atât de inadecvat ca al dumneaei. Ea a trecut astăzi orice linie roșie și e clar că și-au închis toate ușile. Nu cred că se va schimba, cred că va face doar scandal, cred că va fi izolată în continuare. Pentru fiecare derapaj va fi sancționată și sancțiunile vor fi tot mai aspre”.