INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din opt judeţe. Ce zone sunt vizate

INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din opt judeţe. Ce zone sunt vizate
Foto: Pixabay.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, 18 iulie, o atenţionare Cod galben de viituri, valabilă până vineri dimineaţa, 19 iulie, pe râuri din opt judeţe.

Ce râuri sunt vizate

Conform prognozei de specialitate, citată de Agerpres, în intervalul 18 iulie, ora 12:00 – 19 iulie, ora 9:00, se pot produce viituri rapide, cu posibile efecte de inundaţii locale şi depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe următoarele sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Jiu, Olt, Ialomiţa, Siret şi Jijia.

Mai exact, cursurile de apă vizate de noua atenţionare traversează judeţele: Maramureş, Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara, Harghita, Suceava şi Neamţ.

Specialiştii INHGA recomandă respectarea măsurilor dispuse de autorităţile de la nivel naţional, judeţean sau local, cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii.

Cod galben de instabilitate atmosferică

Amintim că, ANM a emis un cod galben de instabilitate atmosferică valabil în perioada 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02.

Astfel, în intervalul menționat, în zona de munte, Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania și local în Dobrogea și Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`