Jurnalistul Ion Cristoiu a ales să vorbească în postarea zilnică de pe blogul persoanl despre criza dezinfectanților din spitale.
Guvernul a luat primele măsuri în stare de urgență pentru a contracara criza de încredere în Sistemul de Sănătate provocată de Scandalul dezinfectanților. Au fost luate măsuri pentru a descoperi spitalele unde sunt folosiți dezinfectanți necorespunzători pentru a le retrage.
„În Afacerea dezinfectanților ne confruntăm cu o implicare a Mafiei românești în Sistemul de sănătate. Am spus românești, pentru că la noi pătrunderea în Sistemul de Sănătate nu cere Mafiei să treacă la asasinate de înalți funcționari. Înalții funcționari colaborează cu Mafia și fără a fi măcar amenințați cu moartea. Uneori primind mită, alteori primind ordine”, a precizat Ion Cristoiu.
În ultimii patru ani Hexi Pharma a semnat peste 9.000 de contracte cu spitalele din România. 90% dintre contracte au fost parafate fără licitație. Mai mult, din 2008, firma înșeală statul român a cumpărat dezifectanți din Germania la prețul de 7,9 euro/litru și-l dădea spitalelor din România la prețul de 75–100 euro.
Cu toate acestea, Hexi Pharma mai și diluează dezinfectanții, însă această afacere este făcută cu prețul îmbolnăvirii în spitale a mii de oameni, dintre care unii sigur au murit din cauza infecțiilor.
„A doua zi după tragedia de la Colectiv, Klaus Iohannis și- a exprimat convingerea că ancheta va dezvălui vinovații, ba mai mult, a și lansat teza Corupția ucide. L-ați auzit în aceste zile vorbind de vreo anchetă, vorbind despre aspectul de corupție al Scandalului? Imediat după Tragedie, DIICOT și DNA s-au grăbit să anunțe deschiderea unei anchete in rem. Ați auzit zilele aceste de deschiderea unei anchete a DNA? Da, DNA a deschis vineri o anchetă”, a mai precizat Cristoiu.
Tăcerea DNA atrage atenția că afacerea duce în locuri pe care Codruța Kovesi nu îndrăznește să le deranjeze.