Un bărbat s-a sinucis, miercuri, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş. Cazul este acum anchetat de procurori.
„În ziua de 17 iulie, poliţiştii din cadrul Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv Argeş s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 39 de ani, cercetat în stare de arest preventiv şi aflat în stare de privare de libertate, a fost găsit spânzurat”, conform unui comunicat emis de IPJ Argeş, informează Agerpres.
Poliţiştii au început imediat manevrele de resuscitare şi au solicitat intervenţia unui echipaj medical de urgenţă, însă, bărbatul nu a putut fi salvat, ulterior s-a constatat decesul, informează aceeași sursă.
Poliţiştii desfăşoară cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care a avut loc evenimentul. A fost sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.