Ion Țuțuianu, fost jucător și selecționer la naționalei de rugby, s-a stins din viață la vârsta de 85 de ani, conform anunțului făcut de Federația Română de Rugby, miercuri, într-un comunicat pe site-ul oficial.
Ion Țuțuianu s-a născut pe 5 martie 1939, în localitatea ialomițeană Bordușelu, și a fost „o figură reprezentivă a rugby-ului românesc și a clubului Dinamo, de care se leagă aproape în totalitate cariera lui sportivă, atât ca jucător, cât și ca antrenor”.
A jucat mai bine de un deceniu pentru Dinamo, alături de care a cucerit două titluri de campion al României, dar și Cupa Campionilor Europeni în 1967.
Ion Țuțuianu a câștigat două titluri cu alb-roșii și ca antrenor.
Federația Română de Rugby a evocat și legătura dintre Ion Țuțuianu și prima reprezentativă a țării.
„A evoluat pentru echipa națională a României din 1960 până în 1973, fiind prezent în 37 de meciuri, dintre care 10 împotriva Franței, câștigând de două ori la București. Timp de un an a fost și antrenor al echipei naționale între 1988-1989, după care în 1999 a fost din nou numit antrenor al primei reprezentative, cu care în anul 2000 a câștigat Cupa Europeană a Națiunilor. A fost membru al Biroului Federal al Federației Române de Rugby, președinte al Comisiei de Relații cu Comitetele Regionale”, mai notează Federația Română de Rugby.