Un autobuz care transporta muncitori s-a răsturnat, marți, 16 iulie, și a rămas blocat într-o poziție aproape verticală la intrarea într-un tunel de autostradă din nord-estul Spaniei. Autoritățile au anunțat că zeci de persoane au fost rănite, scrie Reuters.
Autobuzul, la bordul căruia se aflau 48 de lucrători, călătorea între Barcelona și Tordera, a declarat Xavier Amor, primarul orașului Pineda de Mar, pentru postul național de televiziune TVE.
Trei pasageri grav răniți au fost transportați cu elicopterul la spitale, iar alții 22 aflați în stare gravă au fost transferați la centre medicale. Alte șase persoane cu răni mai puțin grave au fost, de asemenea, tratate în centre din apropiere.
Serviciile de urgență au avut nevoie de mai multe ore pentru a îndepărta autobuzul cu ajutorul unei macarale.
🎥 This is the scene after a bus crashed into a tunnel entrance on the C-32 highway in Tordera, near Barcelona.
The accident left two people critically injured, another seriously injured and two others with less serious injuries.
More: https://t.co/JUNhjbUAYf pic.twitter.com/9lhI0wu214
— Catalan News (@catalannews) July 16, 2024
Poliția investighează cauzele accidentului.
Aproximativ 650 de persoane din zona Barcelona călătoresc în fiecare zi pentru a lucra la aceeași companie.
Compania a mulțumit serviciilor de urgență și a afirmat într-o declarație că monitorizează starea tuturor angajaților săi implicați în accident.
Y yo creía que tenía mal día … espero que todos los heridos se recuperen y todo quede en un susto.#BuenosDiasATodos #Bus#Barcelona pic.twitter.com/0KKQSKUJdw
— Miranda (@Miranda200233) July 16, 2024