Câte persoane au fost confirmate cu Covid-19 în perioada 8 – 14 iulie. Ministerul Sănătăţii a transmis ultimele date

Câte persoane au fost confirmate cu Covid-19 în perioada 8 – 14 iulie. Ministerul Sănătăţii a transmis ultimele date
Foto: Pixabay

Ministerul Sănătăţii a transmis, marţi, 16 iulie, că în săptămâna 8 – 14 iulie au fost înregistrate 1.256 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Dintre acestea, 419 dintre cazurile noi sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare, scrie Agerpres.

Câte teste au fost efectuate în perioada 8 – 14 iulie

Până în prezent, au fost înregistrate 3.534.314 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

În perioada 8 – 14 iulie au fost efectuate 958 de teste RT-PCR şi 7.655 de teste rapide antigenice, conform sursei citate.

În intervalul 8 – 14 iulie au fost raportate cinci decese la persoane infectate cu SARS-CoV-2. Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi trei erau vaccinaţi anti-COVID.

Câte doze de ser anti-COVID mai are de plătit România

Amintim că, scandalul privind achiziția supradimensionată de doze de vaccin anti-COVID e departe de a se fi încheiat. 8 milioane de români și-au făcut minimum o doză de vaccin anti-COVID.

Ludovic Orban – fost premier PNL, Florin Cîțu – fost premier PNL, Nicolae Ciucă – fost premier PNL, Vlad Voiculescu – fost ministru al Sănătății din partea PLUS, Ioana Mihăilă – fost ministru al Sănătății din partea USR, Alexandru Rafila – ministru al Sănătății din partea PSD, Andrei Baciu – fost secretar de stat la Ministerul Sănătății din partea PNL și președintele Klaus Iohannis sunt principalele figuri politice puse la zid, în spațiul public, pentru achiziția supradimensionată de seruri COVID.

Ei aruncă vina unii pe alții, pentru cele 90 de milioane de doze comandate, la o populație de nici 20 de milioane de oameni, dintre care nici jumătate nu au acceptat administrarea serului.

Acum, Ministerul Sănătății, condus de către Alexandru Rafila, nu mai dorește achiziționarea unui „rest” de peste 40 de milioane de doze. 8 milioane de români și-au făcut minimum o doză de vaccin anti-COVID.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)
20:27 - A fost activat planul roșu de intervenţii! Peste 70 de copii, intoxicați după ce au mâncat hrana primită de la școală. Asistenţii şi medicii au scos pe bandă rulantă elevii din ambulanţe
20:22 - Primul trec electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a fost distrus de pietre. Vehiculul a intrat în reparații înainte de a fi pus în circulație
19:59 - Locul ascuns din România care este înconjurat de peisaje frumoase și legende. Puțin români știu despre existența lui
19:51 - Eugen Tomac a explicat în ce constă, de fapt, portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Nu are responsabilități care să influenteze major politicile în Europa (VIDEO)
19:50 - Tomac: Avem o degradare destul de serioasă a democrației în România și tăcerea Comisiei Europene, altădată foarte vocală, e extrem de suspectă și nemulțumitoare (VIDEO)
19:28 - Fost atacant la Arsenal a fost arestat pentru contrabandă cu substanțe ilegale. Fotbalistul a fost prins cu 60 kg de canabis
19:24 - Marian Rasaliu: Dacă PSD n-ar fi venit la guvernare alături de PNL, ar fi fost un dezastru pentru România. Relația dintre USR și PNL a trântit România jos de tot (VIDEO)
19:16 - Diana Stoica (USR), despre modificarea legislativă care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat: Iohannis o ia pe urmele lui Iliescu. Asta e o lege dată cu dedicație pentru un singur om (VIDEO)
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori