Silvia Dinică, despre problema adeverințelor de venit pentru pensii: Ministerul Muncii nu și-a făcut temele, nu a făcut ce trebuie și niște parlamentari au ridicat mâna fără să știe ce votează (VIDEO)

Silvia Dinică, despre problema adeverințelor de venit pentru pensii: Ministerul Muncii nu și-a făcut temele, nu a făcut ce trebuie și niște parlamentari au ridicat mâna fără să știe ce votează (VIDEO)
Sursa foto: Silvia Dinică / Facebook

Senatoarea USR Silvia Dinică a comentat problema adeverințelor de venit pentru recalcularea pensiilor, luni, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, și a declarat că Ministerul Muncii „nu și-a făcut temele și nu a făcut ce trebuie, și niște parlamentari au ridicat mâna fără să știe ce votează”.

Silvia Dinică (USR), pe B1 TV, despre recalcularea pensiilor

Întrebată despre problema adeverințelor de venit, senatoarea USR a spus: „Nu oamenii ar fi trebuit să ceară aceste adeverințe, ci statul ar fi trebuit să le ofere aceste informații, pentru că oamenii au contribuit, oamenii au muncit, nu se pot duce acum să alerge după un angajator sau altul, care nici măcar nu mai există, în condițiile în care Casa de Pensii a stabilit niște plafoane, lucru total greșit, după părerea mea, pentru că evident că toate firmele acelea o să meargă pe limita de sus a plafonului (…). Treaba asta ar fi trebuit să fie făcută de Ministerul Muncii”.

„Ministerul Muncii a venit și a promis oamenilor pensii recalculate, care să țină cont de cât au contribuit și cum au contribuit corect, deci este datoria lor să își facă treaba până la capăt, adică să adune toate aceste informații și să negocieze, de ce nu, cu firmele care dețin aceste informații, că știm cu toții, e simplu, cu cât negociezi pentru mai mulți oameni, cu atât și tarifele vor fi mai mici. Nu te poți duce unu la unu să negociezi tu singur!”, a adăugat Silvia Dinică.

„Altfel, putem face oricând sesiune extraordinară. Chiar nu știu de ce nu facem sesiune extraordinară. Sunt o mulțime de probleme care s-au adunat. Acest incident cu urșii este unul care s-a întâmplat, din păcate, și am avut un deces, dar avem ordonanța cu șoferii, dar avem rezultatele dezastruoase de la Evaluarea Națională și de la Bacalaureat. Trebuie să fim în sesiune extraordinară și să lucrăm pe zonele astea. Pentru că nu va lucra oricum toată lumea, vor lucra comisiile de specialitate și ar fi un moment în care ar fi un pic de timp să discutăm despre toate lucrurile astea”, a continuat parlamentara.

Silvia Dinică: Ministerul Muncii nu și-a făcut temele

„Aud de foarte multe ori că legile sunt perfectibile. Păi, hai să ne propunem măcar din primul punct ca legile astea să fie bune – și după aceea să vedem dacă în timp, în condițiile în care se schimbă contextul, le putem îmbunătăți. Pentru că asta e o scuză, cu „legile nu sunt perfecte și de asta apar toate bâlbele astea”. Bâlbele astea apar pentru că Ministerul Muncii, în cazul acesta, nu și-a făcut temele și nu a făcut ce trebuie, și niște parlamentari au ridicat mâna fără să știe ce votează”, a mai spus senatoarea USR Silvia Dinică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:17 - Trenduri pentru nunțile anului 2025. Ce se poartă în materie de rochii, machiaj, locație și meniuri
21:12 - Crin Antonescu: Voi candida la prezidențiale cu sprijinul PNL, PSD, UDMR – va trebui să fie un sprijin semnificativ – dar e o candidatură pe care o asum individual și în calitate, formal, de independent (VIDEO)
21:11 - Eugen Tomac: „Nu cred că pe cineva surprinde tonul președintelui Trump. A spus-o în repetate rânduri că vine la Casa Albă cu o nouă viziune, cu o nouă abordare” (VIDEO)
21:05 - Victor Ponta acuzat de aroganță și trădare. Un lider PSD cere excluderea din partid (VIDEO)
20:56 - Bolojan, despre ”curățenia” de la Senat: Am introdus un sistem de pontaj electronic și normal că a deranjat. Cei care veneau doar luni și marți pe la birouri nu sunt încântați (VIDEO)
20:36 - Piața imobiliară, plină de provocări. Ce spun specialiștii despre prețurile de anul acesta
20:36 - Ilie Bolojan, despre salariile bugetarilor care lucrează în Senat: “Sunt diferite în funcție de posturile pe care le ocupă / Vor da concursuri. Le-am spus și ieri, au două soluții” (VIDEO)
20:09 - Bolojan nu renunță la demersurile sale de la Senat: Scopul nu e să concediem niște oameni, dar a continua risipa e lipsă de respect față de românii din munca cărora toți cei care lucrăm în sectorul public ne luăm salariile (VIDEO)
20:08 - Acesta este testul cu care poți diagnostica burnout-ul în doar 10 minute. Un specialist a explicat și cum poți să-l previi
20:06 - Premieră în Europa. Primul test cu un vehicul autonom la Brescia