Efectele caniculei în Alba. Restricţii în furnizarea apei potabile în zeci de localităţi

Efectele caniculei în Alba. Restricţii în furnizarea apei potabile în zeci de localităţi
Sursa foto: Freepik

Furnizarea apei potabile a fost restricţionată în zeci de localităţi din județul Alba, operatorul judeţean de apă avertizând că este posibilă chiar sistarea alimentării cu apă.

Efectele caniculei în Alba

„Având în vedere temperaturile foarte ridicate din aceste zile şi implicit consumul mare de apă potabilă, SC APA CTTA SA Alba este nevoită să raţionalizeze apa în mai multe localităţi din judeţ. Resursele din rezervoarele de înmagazinare se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora. SC APA CTTA SA Alba face apel către populaţie să folosească apa potabilă strict pentru consum propriu şi în scop menajer, în caz contrar, există posibilitatea ca programul de raţionalizare să fie implementat pentru mai mult timp sau chiar sistarea furnizării”, potrivit unui anunţ postat vineri pe pagina de Facebook a SC APA CTTA SA, citat de Agerpres.

Localitățile afectate

Astfel, apa este întreruptă furnizarea apei potabile între orele 22,00 şi 5,00 în localităţile Cricău, Tibru, Craiva, Ighiu, Ţelna, Ighiu, Ighiel şi Bucerdea Vinoasă şi între orele 22,00 şi 6,00 în Războieni, Unirea, Noşlac, Tău, Lupu, Cergău Mic, Tăuni, Jidvei, Feisa, Iclod, Pănade, Lunca Târnavei, Biia, Sânmiclăuş, Bălcaciu, Şona, Mănărade şi Spătac.

Totodată, în Gârbova, Câlnic şi Reciu, locuitorii nu au apă la robinet între orele 10,00 şi 17,00 şi între orele 22,00 şi 6,00.

„De asemenea, în localităţile Miraslău, Gârda de Sus (Gheţari, Ocoale, Mununa, Hănăşeşti, Dealu Frumos şi Gârda Seacă) şi în zonele înalte din comunele Cergău, Roşia de Secaş şi Cetatea de Baltă, furnizarea apei potabile se va efectua în funcţie de acumularea apei în rezervorul de înmagazinare”, se mai menționează în anunţ.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)