Români rămași blocați timp de 15 ore în aeroportul din Creta. Avionul s-a întors de două ori din zbor

Români rămași blocați timp de 15 ore în aeroportul din Creta. Avionul s-a întors de două ori din zbor
captura Twitter

În jur de 200 de români au rămași blocați pe aeroportul din Creta după ce avionul care trebuia să îi aducă în România s-a întors de două ori din zbor.

Avionul s-a stricat

După ce au ajuns în aeroport în creierii dimineții, au decolat la ora 7, dar s-au întors din zbor pentru că avionul a avut o defecțiune tehnică. Pasagerii au așteptat până când s-a reparat aeronava și au decolat din nou, dar a apărut din nou o defecțiune și s-au întors pe aeroportul din Heraklion, conform Cancan.

Abia după 15 ore de așteptare, timp în care românii erau blocați în aeroport pentru că nu știau când vor putea zbura, au reușit să decoleze și au ajuns la miezul nopții înapoi în România, pe aeroportul din Timișoara.

„Am decolat normal, la ora 7, dar avionul a avut o problemă și ne-am întors la Creta și am aterizat, am stat cam jumătate de oră și apoi iar am decolat, cu același avion. Și se pare că au avut aceeași problemă, undeva la trenul de aterizare și am revenit iarăși pe aeroport”, a transmis un pasager.

Au ajuns în România după 22 de ore

Românii au ajuns acasă după 22 de ore. O tânără a spus că este ultima oară când va mai lua un charter către Grecia.

„După un drum extenuant, am aterizat în România în sfârșit… A durat circa 22 de ore, deși trebuia să dureze mai puțin de 3 ore. E ultimul charter spre Creta pe care îl voi lua eu și toți cei care am fost pasageri ai zborului”, a declarat pasagera pe pagina ei de Facebook.

Printr-o situația similară au trecut și alți 200 de români care trebuiau să ajungă în Creta. Dar, pasagerii ar putea primi despăgubiri între 250 și 600 de euro pentru zborurile anulate sau amânate mai mult de trei ori.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)