Locul urșilor de pe Transfăgărășan. „Problemele noastre o să fie din ce în ce mai mari”

Locul urșilor de pe Transfăgărășan. „Problemele noastre o să fie din ce în ce mai mari”
Sursa foto: Facebook

Transfăgărășanul este locul în care turiștii merg să se răcoreasc și să se ferească de zilele caniculare, doar că drumul este mai puțin periculos în comparație cu urșii care stau la marginea șoselei. Specialiștii le recomandă oamenilor să nu se apropie de animale, chiar dacă par blânde, și să nu le hrănească.

Sfatul specialiștilor

Poate că par niște animale drăgălașe și blânde, dar ele pot deveni foarte agresive și se pot produce tragedii, conform observatornews.

„La cât de lenţi şi de blânzi par, viteza lor de reacţie este incredibil de rapidă. Nu recomand nimănui să se apropie”, a spus Octavian Hadăr, director fond vânătoare.

Urșii sunt mai mereu pe marginea Transfăgărășanului, oamenii se opresc, îi fotografiază, îi hrănesc, dar uită căt de periculoase pot fi aceste animale și pot ataca în orice moment.

„Avem un caz cu o ursoaică ce a atacat un copil. Ursoaica a luat copilul sub braţ, ca pe o pradă şi a plecat cu el. Noroc că fratele lui şi câinii pe care îi avea cu el au sărit la ursoaică, iar ursoaica i-a dat drumul copilului. Puii ce învaţă? Hrana vine din maşină, nu mai vine din pădure, iar când o să crească aceşti pui care sunt din ce în ce mai mulţi, problemele noastre o să fie din ce în ce mai mari”, a mai spus Octavian Hadăr, director fond vânătoare.

Bâlea Lac, locul preferat de urși

La Bâlea Lac este locul potrivit pentru ca turiștii să se refugieze de caniculă, având în vedere că acolo sunt 22 de grade. Dar acesta este și locurile în care urșilor le place să stea pentru că știu că primesc hrană.

Dar, autoritățile avertizează turiștii să nu se apropie de sălbăticiuni, să nu le fotografieze sau hrănească.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)