Traducătoarea ceremoniei de pe Podul Prieteniei a leșinat de căldură după discursul interminabil al unui oficial bulgar (VIDEO)

Traducătoarea ceremoniei de pe Podul Prieteniei a leșinat de căldură după discursul interminabil al unui oficial bulgar (VIDEO)
Traducătoarea ceremoniei de pe Podul Prieteniei a leșinat de căldură, sursă foto: captură VIDEO

O femeie care asigura traducerea la ceremonia oficială de deschidere a lucrărilor de reparații pe Podul Giurgiu-Ruse a leșinat de căldură, după un discurs interminabil al unui oficial din delegația bulgară.

La Giurgiu s-au înregistrat, miercuri, 37 de grade la umbră

Din imagini se observă cum, aproape de finalul discursului, femeia abia se ține pe picioare, iar un alt oficial o sprijinea, așteptându-se probabil ca femeia să cedeze, dintr-o clipă într-alta.

La Giurgiu s-au înregistrat, miercuri, 37 de grade la umbră, iar întreaga ceremonie din vama bulgară s-a desfășurat pe un soare dogoritor.
Deși e caniculă, ceremonia a durat circa o oră și jumătate, iar organizatorii bulgari au insistat ca aceasta să înceapă cu o slujbă religioasă de “sfințire a lucrărilor”.

Femeia a fost dusă, în cele din urmă, la umbra unui camion parcat în apropiere, unde a fost stropită cu apă, până la sosirea ambulanței.
Deși incidentul s-a produs în vama bulgară, primul echipaj de salvatori care a ajuns la fața locului a venit de la Giurgiu, urmat la câteva minute de cel bulgar.

Autoritățile de la Sofia au început miercuri să repare „Podul Prieteniei” de peste Dunăre (porțiunea bulgară), așa că în următorii doi ani se va circula cu restricții.

Traficul a fost deja deviat pe o bandă, la intrarea în Ruse. În aceste condiții, Poliția de Frontieră le recomandă turiștilor să aleagă și alte rute, pentru că se vor forma cozi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)