A fost publicat proiectul de OUG, menită să accelereze procesul de analiză toxicologică pentru șoferii suspectați de consumul de substanțe psihoactive sau alcool.
Conform proiectului publicat de Ministerul Afacerilor Interne, noua măsură prevede că rezultatele analizelor toxicologice trebuie comunicate în termen de 72 de ore de la recoltarea mostrelor biologice, facilitând astfel restituirea rapidă a permiselor de conducere, în cazul în care rezultatele ies negative.
Redactarea acestei ordonanțe de urgență a fost determinată de necesitatea protejării vieții și integrității participanților la trafic, potrivit notei de fundamentare, dar și de nevoia de a clarifica rapid situația șoferilor suspectați de consum de substanțe interzise, conform Știripesurse.
Însă, în lipsa unei reglementări clare și rapide, există riscul unor întârzieri nejustificate în procesul de restituire a permiselor de conducere, ceea ce poate duce la pierderea încrederii cetățenilor în instituțiile statului.
Conform documentului de fundamentare, unul dintre principalele motive pentru viitoarea emitere a ordonanței a fost situația actuală în care timpii de așteptare pentru obținerea rezultatelor analizelor sunt neuniformi la nivel național, cu Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București gestionând aproximativ două treimi din solicitări, rezultând în timpi de răspuns mai mari decât media națională.
În noua ordonanță este stipulat faptul că instituțiile de medicină legală trebuie să finalizeze analizele toxicologice și să comunice rezultatele structurilor de poliție în maximum 72 de ore de când au fost recoltate mostrele biologice. Aceasta se aplică în cazul șoferilor care refuză sau nu pot să se supună testării pe teren sau celor testați cu mijloace tehnice certificate care indică prezența substanțelor psihoactive.
Permisul de conducere reținut ca urmare a testării pozitive pentru substanțe psihoactive va fi restituit în baza buletinului de analiză toxicologică, care atestă absența substanțelor în organism sau la împlinirea termenului de 72 de ore, dacă nu a fost comunicat rezultatul.
Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne vor prezenta lunar Guvernului o analiză comună privind respectarea termenului de 72 de ore și măsurile adoptate pentru atingerea acestui obiectiv. Până la emiterea noilor norme metodologice, va continua să se aplice Ordinul ministrului sănătății nr. 1.512/2013 privind recoltarea, depozitarea și transportul mostrelor biologice