Un spital de copii și un azil de bătrâni de la periferia orașului Patras au fost evacuate marți, 9 iulie, de autoritățile elene, după ce un incendiu de vegetație a izbucnit în zonă, din cauza temperaturilor extreme și a vântului, informează AP.
Evacuarea a fost efectuată ca măsură de precauție, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Vasilis Vathrakoyiannis. El a adăugat că eforturile susținute de stingere a incendiilor au dat roade. Aproximativ 20 de copii au fost evacuați.
Vathrakoyiannis a declarat că nicio casă nu a fost amenințată de incendiul care a făcut ravagii într-o pădure de pini de la marginea orașului situat la aproximativ 200 de kilometri vest de Atena.
„Incendiul a luat dimensiuni enorme foarte repede”, a declarat Vathrakoyiannis pentru televiziunea de stat ERT.
„Frontul și dinamica acestuia au fost izolate”, a adăugat el.
„Acum avem de-a face doar cu focare împrăștiate”, a mai spus el. Aproximativ 80 de pomperi, ajutați de 10 avioane care aruncau apă, încearcă să stingă incendiul.
Doar în iunie 2024, pompierii din Grecia s-au confruntat cu „1.281 de incendii, mai mult decât dublu decât în aceeași lunp a anului trecut, cânt au fost 533”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Pavlos Marinakis.
„Luna iunie este cea mai caldă înregistrată vreodată, iar previziunile ştiinţifice pentru iulie sunt similare la nivel global”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Directorul Observatorului Național din Atena, Kostas Lagouvardos, a declarat marți, 9 iulie, că luna iunie 2024 a fost cea mai caldă înregistrată în Grecia din 1960. Temperatura medie „din 1960 până în 2024 arată o creștere de 2,5 grade Celsius”.
„Luna iunie a anului 2024 a fost caracterizată de perioade lungi cu temperaturi crescute timp de multe zile, depăşind cu mult temperaturile sezoniere normale în toată ţara”, a afirmat Kostas Lagouvardos, potrivit Agerpres.
„Au fost înregistrate temperaturi ridicate care au depășit medica cu 3,8 grade Celsius”, a spus Kostas Synolakis, președintele comisiei pentru schimbări climatice.
„Iunie 2024 este luna iunie cea mai caldă înregistrată vreodată în Grecia, depăşind cu +3,8°C valoarea medie pentru perioada 1991-2020 şi cu +2°C luna iunie 2012”, recordul precedent pentru această lună, a precizat Kostas Lagouvardos.