Augustin Hagiu (FORT): Am aflat tot din presă că se închide Valea Oltului, cu cinci zile înainte / Discutăm de sute de euro la fiecare cursă, în plus, în funcție de distanță. Transportul național, mult mai afectat (VIDEO)

Augustin Hagiu (FORT): Am aflat tot din presă că se închide Valea Oltului, cu cinci zile înainte / Discutăm de sute de euro la fiecare cursă, în plus, în funcție de distanță. Transportul național, mult mai afectat (VIDEO)
Foto: captură B1 TV

Președintele Federației Operatorilor Români de Transport, Augustin Hagiu, a vorbit despre efectele restricției de circulație de pe Valea Oltului, marți, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, și a spus că este vorba despre „sute de euro la fiecare cursă, în plus, în funcție de distanța parcursă, în funcție de poziția în care te aflai”.

Augustin Hagiu (FORT), pe B1 TV, despre închiderea parțială a circulației pe Valea Oltului

„Am aflat tot din presă, de la dumneavoastră, de la jurnaliști, că Valea Oltului se închide, da, cu cinci zile înainte de închidere, în condițiile în care în luna mai 2024 – și i-am transmis inclusiv domnului premier această chestiune – se vorbea despre tronsoanele de pe Valea Oltului, despre consorțiile care au câștigat, stadiile lucrărilor, faptul că totul e defrișat, articolul îl găsiți în 18 mai (…), nimeni nu putea deduce din acel articol de presă, care conținea și declarații ale consorțiului care lucrează pe tronsonul respectiv, că urmează o închidere totală pe timp de zi, de la 6, la 8, a Văii Oltului. Asta mi se pare foarte grav”, a declarat președintele FORT.

„Nu arunc cu piatra nici în ministru, nici în șeful CNAIR, e treaba lor cum își gestionează în ograda proprie ceea ce au de gestionat, dar nu este corect nici față de agenții economici, transportatori, cetățeni să vii cu o astfel de chestiune fără informare prealabilă, fără consultare”, a adăugat el.

Ce a spus despre pierderile transportatorilor

Întrebat la cât se ridică pierderile, președintele FORT a explicat că situația variază „de la caz la caz”.

„Astăzi am discutat cu un transportator care are sediu chiar în Râmnicu Vâlcea. El și-a redirecționat operațional camioanele după discuții cu clienții lui, reușind să plece la 3 noaptea, ceea ce înseamnă o schimbare radicală de program pentru șoferi, către Sibiu, urmând să se întoarcă dinspre Sibiu pe cealaltă rută ocolitoare, cu mult mai mulți kilometri și ore în plus, pe timp de zi. Toată chestiunea asta s-ar putea să nu îi pice bine în cazul unui control al Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transporturilor Rutiere, care verifică și în urmă ceea ce s-a întâmplat cu respectarea timpilor de odihnă și de conducere”, a continuat Augustin Hagiu.

„Este foarte greu să gestionezi aceste contracte într-un termen atât de scurt și să asiguri pauzele și odihna șoferilor obișnuiți cu un alt program înainte. Discutăm de sute de euro la fiecare cursă, în plus, în funcție de distanța parcursă, în funcție de poziția în care te aflai. Transportul național este mult mai afectat decât transportul internațional”, a mai spus Hagiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:47 - Amenda primită de o femeie din Sibiu care și-a pozat buletinul de vot. Cum s-a dat de gol
16:39 - Ce salariu va avea viitorul președinte al României. Pe ce loc se situează la nivel european
16:32 - Slatina: Tânăr, observator al procesului electoral, bătut de apropiaţi ai primarului Mario De Mezzo. Victima a ajuns la spital cu un ochi tumefiat (FOTO)
16:26 - Refuzul lui lui Klaus Iohannis de a vorbi cu jurnaliștii după vot, taxată de CTP: „Mocofanilor, săracilor, prăpădiților, m-am folosit de voi 10 ani ”
16:13 - Alegeri prezidențiale 2024: 34 de sancțiuni date de Poliție în ziua votului: 7 amenzi în valoare de 11.700 de lei și 27 de avertismente
16:09 - Tudor Chirilă: „Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. Dar trebuie să mergem la vot. Și să votăm pentru un dezastru cât mai mic”
15:58 - Scandal cu amenințări între membrii unei secții de votare din Capitală. Poliția efectuează cercetări. De la ce ar fi pornit totul
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)