Liderul sindicatului TAROM, critici la adresa lui Ministrului Transporturilor: „Domnul Grindeanu știe să arunce pisica în ograda altuia întotdeauna” (VIDEO)

Liderul sindicatului TAROM, critici la adresa lui Ministrului Transporturilor: „Domnul Grindeanu știe să arunce pisica în ograda altuia întotdeauna” (VIDEO)
Avion TAROM. Sursa foto: Sorin Grindeanu / Facebook

Luni dimineața au fost anulate mai multe curse ale TAROM, „din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”, potrivit companiei aeriene. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat ca reprezentanții companiei să acționeze urgent în rezolvarea acestei situații.

10 curse aeriene au fost anulate luni

Inițial, compania TAROM a anunțat că trei curse, pe rutele Beirut, Cairo, Amman, vor fi anulate, însă mult mai multe zboruri către destinații interne sau din Europa au fost suspendate, „din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”.

Sorin Grindeanu a declarat că a solicitat membrilor conducerii companiei aeriene să ia măsuri urgent în soluționarea problemei. Ministrul a pus accentul pe asigurarea personalului navigant, nu pe menținerea personalului care nu aduce contribuții pozitive companiei.

„Echipa managerială, selecționată în baza prevederilor Ordonanței privind managementul corporativ, are toate pârghiile legale să ia decizii administrative necesare pentru evitarea unor astfel de blocaje și pentru a preveni repetarea lor!

De aceea, echipa managerială trebuie să vină urgent cu un plan eficient de restructurare, prin care să asigure capacitatea operativă a companiei TAROM”, a explicat ministrul.

Liderul sindicatului TAROM a explicat care a fost principala cauză a problemei

Narcis Pașcu, liderul Sindicatului Unit TAROM, a declarat pentru B1 TV care este sursa anulării zborurilor companiei aeriene și l-a criticat pe ministrul Grindeanu.

„Domnul Grindeanu știe să arunce pisica în ograda altuia întotdeauna. Acum îl scoate vinovat pe domnul director al companiei TAROM despre lipsa acută de piloți, dar oare domnul Grindeanu a uitat că în 2020 de la 1890 de salariați prin planul de restructurare a dat afară 800 de salariați ai companiei TAROM? A știut despre această lipsă de piloți și despre lipsa acută de personal tehnic în cadrul companiei TAROM?A știut că acest personal nu se poate forma peste noapte”, a afirmat Narcis Pașcu, într-o intervenție pentru B1 TV.

„Nu este posibil ca domnul Grindeanu să își bată joc în acest hal de piloții și angajații companiei TAROM. Întrebați-l pe dumnealui de ce este un om iresponsabil când este vorba de brandul național care se numește TAR De ce  permis ca această restructurare să fie efectuată numai asupra personalului? Și în continuare văd pe Facebook că dă vina tot pe personal, că personalul este vinovat, nu factorul politic și acționarul majoritar”, a adăugat liderul sindicatului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)