Nou val de caniculă în Balcani. Ce măsuri iau autoritățile

Nou val de caniculă în Balcani. Ce măsuri iau autoritățile
Image by Joe from Pixabay

Un nou val de căldură se abate luni asupra Balcanilor, la trei săptămâni după ce precedentul a provocat pene de curent în mai multe ţări din regiune, notează AFP.

Ce măsuri iau autoritățile

Astfel, în Albania temperaturile depăşesc 40 de grade Celsius, scrie Agerpres.

În acest context, guvernul a anunţat luni dimineaţă că „orice incendiu deliberat sau accidental” este pedepsit cu până la 15 ani de închisoare.

„Creşterea temperaturilor în Albania sporeşte riscul de incendii, care pot avea consecinţe dezastruoase pentru mediu şi pot pune în pericol viaţa locuitorilor, deoarece vântul permite propagarea focului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.

„O singură scânteie poate provoca pagube inestimabile”, avertizează ministerul, care a postat un videoclip de sensibilizare pe reţelele sociale.

Pe de altă parte, în Serbia, Institutul hidrometeorologic (RHMZ) a avertizat cu privire la un puternic val de căldură, aşteptat să dureze toată săptămâna, cu temperaturi care vor atinge 40 de grade Celsius şi nopţi „tropicale” în zonele urbane.

Valul de căldură va fi însoţit de deficite pluviometrice importante, potrivit RHMZ, iar o alertă meteo portocalie, indicând condiţii meteorologice periculoase, a fost declanşată pentru o mare parte a ţării.

Și în Kosovo, unde căldura este însoţită de vânturi de nisip, cetăţenii sunt îndemnaţi să evite pe cât posibil ieşirile la soare. „Indicele UV va fi foarte ridicat”, au prevenit autorităţile, îndemnând şoferii să fie atenţi.

Temperaturi record în luna iunie

Amintim că, luna trecută a fost cea mai fierbinte iunie înregistrată, a declarat luni serviciul de monitorizare a schimbărilor climatice din UE. Continuă astfel o serie de temperaturi excepţionale care, potrivit unor oameni de ştiinţă, fac ca anul 2024 să fie pe cale de a deveni cel mai fierbinte an înregistrat vreodată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`