Șapte răniți într-un grav accident în Râmnicu Vâlcea. Printre victime sunt și copii

Șapte răniți într-un grav accident în Râmnicu Vâlcea. Printre victime sunt și copii
Sursa Foto: Facebook/ Poliția Română

Un grav accident rutier s-a produs duminică seară pe DN 7, în municipiul Râmnicu Vâlcea. Şapte persoane, între care trei minori, au fost rănite după ce două mașini s-au ciocnit. Una dintre victime e în stare gravă.

Accident cu mai multe victime în Râmnicu Vâlcea

„Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea a şase persoane, dintre care cinci răniţi uşor şi o persoană rănită grav, ulterior acestea fiind transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Între timp şi o a şaptea persoană a fost transportată la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Eduard Văduva, citat de Agerpres.

Șoferii nu consumaseră alcool.

La faţa locului au intervenit mai multe autospeciale de intervenţie, inclusiv cea de transport victime multiple, fiind necesare şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor.

„S-au deplasat de urgenţă la locul evenimentului forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi trei ambulanţe SAJ”, au transmis reprezentanţii ISU Vâlcea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`