O fetiță de doi ani a murit după ce a fost transporată la spital, în Maramureș. Micuța ar fi avut urme de violență pe corp

O fetiță de doi ani a murit după ce a fost transporată la spital, în Maramureș. Micuța ar fi avut urme de violență pe corp
Foto simbol: Facebook / SMURD

O fetiță de doi ani a murit, vineri, 5 iulie, la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare, la scurt timp după ce a fost internată. Medicii ar fi descoperit urme de violență pe corpul micuței și au anunțat poliția, scrie Presa SM.

Fetița de doi ani a murit după ce a fost transportată la spital

Autoritățile au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie. Mama fetiței le-a transmis polițiștilor că fiica ei a căzut pe scări, negând că și-a agresta copila.

Medicii au găsit urme de violență pe corp, mâini și la nivelul capului, motiv pentru care au fost alertate autorităție.

Din nefericire, copila a murit, iar cazul a fost preluat de un procuror criminalist. Pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului fetiței, medicii legiști vor efectua necropsia. Ei vor stabili dacă urmele de pe corp au legătură cu decesul sau dacă acesta a fost din cauza medicale.

Mama minorei ar fi din Satu Mare, localitatea Apa, care trăiește împreună cu concubinul la Baia Mare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)