Pompierii au avut peste o mie de intervenții în noaptea de Înviere (VIDEO)

Pompierii au avut peste o mie de intervenții în noaptea de Înviere (VIDEO)

Peste 1.000 de intervenţii au avut pompierii români în noaptea de Înviere, informează B1 TV. Cei de la IGSU anunţă că numărul intervenţiilor a scăzut cu 20 de procente faţă de noaptea de Înviere din 2015.

52 de incendii au avut de stins pompierii, dar nu au fost singurele cazuri în care a fost nevoie de ajutorul celor de la ISU.

Ei au fost solicitaţi în alte aproape 900 de cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, cinci misiuni de descarcerare şi cinci de salvare.

”Au fost derulate 1.002 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 52 misiuni de stingere a incendiilor, 877 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, cinci misiuni de descarcerare şi cinci pentru deblocare şi salvare. De asemenea, 780 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 11 persoane au fost salvate din medii ostile vieţii”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Pompierii au avut peste o mie de intervenții în noaptea de Înviere

#DIRECT_ONE_mzckys#

Iar având în vedere că luni se termină minivacanţa de Paşte, IGSU a trimis mai multe autospeciale de descarcerare și acordare a primului ajutor medical pe autostrăzile A2 și A4.

Potrivit reprezentanţilor IGSU, numărul intervenţiilor a scăzut cu 21% faţă de noaptea de Înviere din 2015.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`