Ce a vrut să spună selecționerul român Edi Iordănescu prin declarația: „Talentul nu mai e suficient”

Ce a vrut să spună selecționerul român Edi Iordănescu prin declarația: „Talentul nu mai e suficient”
Edi Iordănescu / SportPictures, Hepta

Edi Iordănescu a fost trist la conferința de presă, afectat, dezamăgit că el și jucătorii lui nu au putut atinge „sferturile”. Antrenorul a atras atenția că românul poate reuși lucruri mari când e unit cu alt român.

Edi Iordănescu, dezamăgit că echipa României nu s-a ridicat la nivelul fanilor

„Am făcut eforturi fantastice, am câștigat grupa, rămânem cu lucrurile pozitive. Am dat totul de fiecare dată. Le mulțumesc băieților, extraordinari, le mulțumesc tuturor celor care au susținut echipa națională. Regret că nu ne-am ridicat la nivelul fanilor, ei sunt campionii Europei”, a început selecționerul.

Antrenorul a atras atenția: „Românii trebuie să rămână cu o lecție clară. Românul poate reuși lucruri mari când e unit cu alt român, când e hotărât, când crede în visul lui.

Românul are talent, are potențial. Generațiile noi trebuie să se inspire, să-i vadă modele pe acești băieți. Efortul lor a fost total, la fel implicarea lor în antrenament. Sunt lecții pe care le putem folosi, e nevoie de unitate alături de echipa națională”, citează Golazo.

Iordănescu a vorbit și despre tactică

De ce l-a ales pe Mogoș fundaș stânga și de ce a jucat cu Burcă în acea zonă după înlocuirea lui Mogoș: „Știam că olandezii vor încerca să ne dezechilibreze pe partea stângă. Am încercat să echilibrăm, dar Vasile a fost comoționat. Nu-mi place să schimb fundașii centrali, însă Burcă are un picior stâng bun și am vrut să consolidăm acea zonă.

E foarte greu să-i blochezi pe olandezi. E vorba de calitate. De ce cluburile importante ale Europei nu pot fi oprite? Chiar dacă vrei, nu reușești.

Trebuie să ne uităm la procesul de formare al jucătorilor, la selecție. Cei care pleacă în străinătate se lovesc de partea fizică, puterea, forța. Talentul nu mai e suficient. Există un decalaj de putere, de forță. Putem trage foarte multe concluzii. Să schimbăm metodica de lucru, selecția, pregătirea”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`