Descoperire macabră într-un camion, după o „confruntare„ între două carteluri de droguri. Ce au găsit polițiștii

Descoperire macabră într-un camion, după o „confruntare„ între două carteluri de droguri. Ce au găsit polițiștii
Sursa Foto: Freepik.com

Ministerul Securității din Mexic a transmis că cel puțin 19 persoane au fost ucise, inclusiv patru guatemalezi, după o „confruntare” între două carteluri de droguri în statul Chiapas, scrie Agerpres.

Într-un camion, „14 bărbaţi au fost găsiţi morţi, ucişi cu focuri de armă, alţi doi în cabină, doi pe lateral şi un altul la aproximativ 100 de metri distanţă”, a informat ministerul. Anterior, într-un comunicat, se făcea referire la 20 de morți.

Masacrul a avut loc vinerea trecută în orașul La Concordia.

14 bărbați au fost găsiți morți, după o „confruntare” între două carteluri de droguri

Potrivit cercetărilor inițiale, ministerul indică că ar fi vorba despre o „confruntare între cartelul Sinaloa, unul dintre cele mai puternice din ţară, şi o facţiune rivală identificată drept „cartelul din Chiapas şi din Guatemala”.

Cele două grupuri infracționale ar concura pentru controlul zonei de frontieră. Cel puțin patru dintre persoanele care au murit în urma masacrului aveau documente de identitate emise de guvernul guatemalez.

Autoritățile au informat că poliția a primit un apel care raporta prezența cadavrelor pe un drum de țară, descoperind ulterior mai multe persoane ucise într-un camion,.

În regiunea în care a avut loc tragedia, mai mulți bărbați au fost arestați pentru „traficul de droguri, tratamentul persoanelor, traficul de persoane și trafic de arme”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Alexandru Muraru (PNL): Planul pesedist ne arată că pericolul capturării instituțiilor statului e în plină desfășurare. Urmează zile de încercare pentru democrația din România
23:35 - Netanyahu spune că lui Macron și celorlalți lideri occidentali care cer embargo pe arme pentru Israel ar trebui „să le fie rușine”: „Rușinea lor va continua mult după câștigarea războiului”
23:12 - George Simion, după decizia CCR de a anula candidatura Dianei Șoșoacă: Orice român are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales. Nicio instituție nu îi poate lua acest drept
22:49 - Nicolae Ciucă: „Pesediștilor care astăzi se bucură de decizia CCR le spun un singur lucru: românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat” / „PSD nu va scăpa de ceea ce se teme cel mai tare: de o confruntare cu mine în turul 2”
22:23 - Stelian Ion: Judecătorii CCR care au decis invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă trebuie să prezinte clar și în detaliu motivele / Este tot mai evidentă nevoia de reformă a CCR
22:01 - A fost contestată la CCR și candidatura lui Marcel Ciolacu
21:45 - PSD: Susținem dreptul oricărei persoane de a alege și de a fi aleasă. CCR trebuie să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei de invalidare a candidaturii doamnei Diana Șoșoacă
21:27 - Lucian Romașcanu, după declarația lui Florin Roman privind decizia CCR: PSD nu are nicio implicare în justiție. Când ai dileme și dificultăți să îți vezi candidatul în finală, despre dl. Ciucă vorbesc, începi să dai rateuri de gândire
21:06 - Florin Roman (PNL): Eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni, făcută prin mâna majorității PSD din CCR, este o făcătură marca PSD
20:46 - Diana Șoșoacă, după ce i-a fost anulată candidatura la prezidențiale: „Mă sună foarte mulți din Sfatul Înțelepților, mă sună generali din armată. Este timpul să acționăm”