Doi pompieri din Vaslui, răniţi după ce autospeciala de stingere a fost implicată într-un accident

Doi pompieri din Vaslui, răniţi după ce autospeciala de stingere a fost implicată într-un accident
Foto ilustrativ: Profimedia

Doi pompieri din Vaslui, aflați în misiune, au fost răniți în urma unui accident rutier, pe DJ 244A, în apropiere de localitatea Gara Roşieşti.

Echipajul de pompieri se deplasa cu autospeciala de stingere la o intervenţie pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuinţă din localitatea Vutcani, potrivit Libertatea.

La locul accidentului, ISU Vaslui a intervenit cu cinci autospeciale, între care două ambulanţe SMURD, pentru evacuarea, evaluarea şi acordarea de prim-ajutor calificat victimelor acestui accident. În autospeciala implicată în coliziune se aflau şase subofiţeri.

Doi dintre aceştia au fost răniţi, fiind diagnosticaţi cu traumatisme cranio-cerebrale, cranio-faciale şi traumatisme ale membrelor superioare şi inferioare. La sosirea echipajelor de intervenţie, pompierii se autoevacuaseră, erau conştienţi şi cooperanţi.

După producerea accidentului rutier, la locul incendiului s-au deplasat reprezentanţii SVSU Vutcani.

Pompierii voluntari au constatat că incendiul nu se manifesta la nicio locuinţă, ci la nişte gunoaie depozitate pe un câmp.

„Precizăm că autospeciala de stingere cu apă şi spumă se deplasa la intervenţie folosind semnale acustice şi luminoase. Conducătorul autospecialei, un subofiţer în vârstă de 49 de ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Urmează a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier şi dispunerea măsurilor legale, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările vor fi preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi”, a anunțat ISU Vaslui.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Alexandru Muraru (PNL): Planul pesedist ne arată că pericolul capturării instituțiilor statului e în plină desfășurare. Urmează zile de încercare pentru democrația din România
23:35 - Netanyahu spune că lui Macron și celorlalți lideri occidentali care cer embargo pe arme pentru Israel ar trebui „să le fie rușine”: „Rușinea lor va continua mult după câștigarea războiului”
23:12 - George Simion, după decizia CCR de a anula candidatura Dianei Șoșoacă: Orice român are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales. Nicio instituție nu îi poate lua acest drept
22:49 - Nicolae Ciucă: „Pesediștilor care astăzi se bucură de decizia CCR le spun un singur lucru: românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat” / „PSD nu va scăpa de ceea ce se teme cel mai tare: de o confruntare cu mine în turul 2”
22:23 - Stelian Ion: Judecătorii CCR care au decis invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă trebuie să prezinte clar și în detaliu motivele / Este tot mai evidentă nevoia de reformă a CCR
22:01 - A fost contestată la CCR și candidatura lui Marcel Ciolacu
21:45 - PSD: Susținem dreptul oricărei persoane de a alege și de a fi aleasă. CCR trebuie să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei de invalidare a candidaturii doamnei Diana Șoșoacă
21:27 - Lucian Romașcanu, după declarația lui Florin Roman privind decizia CCR: PSD nu are nicio implicare în justiție. Când ai dileme și dificultăți să îți vezi candidatul în finală, despre dl. Ciucă vorbesc, începi să dai rateuri de gândire
21:06 - Florin Roman (PNL): Eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni, făcută prin mâna majorității PSD din CCR, este o făcătură marca PSD
20:46 - Diana Șoșoacă, după ce i-a fost anulată candidatura la prezidențiale: „Mă sună foarte mulți din Sfatul Înțelepților, mă sună generali din armată. Este timpul să acționăm”