Un autoturism s-a izbit de un tren de persoane în Argeș. Care au fost cauzele accidentului

Un autoturism s-a izbit de un tren de persoane în Argeș. Care au fost cauzele accidentului
Sursa Foto: CFR Călători / Facebook

Un autoturism a fost izbit de un tren de persoane în județul Argeș, la o trecere la nivel cu calea ferată.

Accidentul nu a avut victime

Autoturismul a fost izbit pe trecerea la nivel cu calea ferată de pe linia Pitești – Curtea de Argeș. Accidentul a avut loc în localitatea  Merişani, aflată la câțiva kilometri de Pitești, potrivit adevărul.ro. 

„Un tren personal a acroşat un autoturism. Până în momentul de faţă, nicio persoană nu a avut nevoie de asistenţă medicală”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.

La fața locului au intervenit pompierii

Pompierii de la Detaşamentul Piteşti au intervenit la fața locului, iar polițiștii din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi efectuează verificări, pentru stabilirea împrejurărilor autoturismul a fost izbit de tren.

În urmă cu câteva zile, o fetită de doi ani din județul Maramureș, a murit după ce a fost lovită de un tren, la o trecere de cale ferată fără barere.

În aceeași zi, un tren de persoane care circula pe direcția Piatra Neamț – Bacău a lovit un utilaj care lucra în apropierea căii ferate. În urma impactului s-au înregistrat doar pagube materiale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)