Dragnea are susținere europeană: Am fost sunat de Gianni Pittella, liderul Grupului Social-Democrat, care în continuare susţine parcursul nostru şi ne încurajează

Dragnea are susținere europeană: Am fost sunat de Gianni Pittella, liderul Grupului Social-Democrat, care în continuare susţine parcursul nostru şi ne încurajează

După întreg scandalul din PSD, Liviu Dragnea are susţinere europeană. Imediat după condamnare, PNL a trimis o scrisoare liderilor socialiștilor europeni în care cereau retragerea susținerii pentru președintele PSD. Într-un mesaj pe Twitter, Serghei Stanishev a declarat că "PSD este mai mult decât capabil să-și aleagă singur liderii. Dragnea a rămas şi cu susţinerea Social Democraților din Parlamentul European.

"Apreciez foarte mult poziţia domnului Serghei Stanişev, preşedintele Socialiştilor Europeni, şi îi mulţumesc public pentru această poziţie şi pentru înţelepciunea de care a dat dovadă şi pentru solidaritate. Membrii Partidului Social Democrat au apreciat foarte mult acest lucru. Am avut aseară şi o discuţie telefonică cu dumnealui. Dimineaţă am fost sunat de domnul Gianni Pittella, liderul Grupului Social-Democrat, care în continuare susţine parcursul nostru şi ne încurajează".

Reacţia lui Liviu Dragnea vine după ce într-un mesaj pe Twitter, Serghei Stanishev a spus că "PSD este mai mult decât capabil să-și aleagă singur liderii. Partidul Popular European ar trebui să-și facă curat în propria curte și să nu se mai abată de la adevăratele probleme ale României". Liviu Dragnea a dezvăluit ca a fost sunat și de către Geanni Pittella, liderul Grupului Social-Democrat din Parlamentul European și că atât el cât și PSD se bucură în continuare de încrederea și susținerea Social Democraților din Parlamentul European. În opinia liderilor din străinătate, condamnarea cu suspendare a lui Liviu Dragnea în dosarul referendumului nu a fost o condamnare pentru un dosar de corupție, ceea ce a permis liderului PSD să rămână în fruntea partidului.

Nu de aceaşi părere a fost preşedintele Partidului Popular European. Joseph Daul a cerut demisia lui Liviu Dragnea într-o dubla postare pe Twitter. Acesta a scris că "Democraţia nu permite frauda electorală" iar Dragnea ar trebui să demisioneze pentru că a fost condamnat de instanţă.

Ambasdorului Statelor Unite la București a precizat cã social democrații ar trebui sã respecte criteriile de integritate pe care și le-au stabilit anul trecut.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:50 - Ilie Bolojan: “O țară nu se schimbă din București, ci din miile de localități din România, unde fiecare trebuie să facă ceva ca, cu 1% îmbunătățire, să avem o creștere totală a țării, nu doar 50% în București, pentru că n-are efect” (VIDEO)
18:40 - Tânăr arestat preventiv după ce și-ar fi ținut iubita sechestrată timp de trei săptămâni. Polițiștii au intrat în casa bărbatului și l-au imobilizat
18:34 - Pavel Popescu, vicepreședintele ANCOM: „Cer suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, până la finalizarea anchetei instituțiilor”
18:21 - Ilie Bolojan: Votul de duminica trecută a fost un cartonaș galben pentru lumea politică. Joi sper că BPN al PNL va vota propunerile privind reforma clasei politice și a statului (VIDEO)
18:20 - Asociația Română pentru Clubul de la Roma se dezice de Călin Georgescu: „În actualul context electoral, ARCoR reafirmă angajamentul ferm al asociaţiei pentru valorile europene şi atlantice”
18:03 - Sindicaliștii Metrorex amenință cu greva, din cauza negocierilor eșuate
17:57 - Australia a adoptat legea care interzice rețelele sociale tinerilor sub 16 ani. Ce amenzi riscă cei care nu respectă legea
17:53 - Marcel Ciolacu: „Două vești excelente pe ziua de azi! Aderarea completă a României la spațiul Schengen de la 1 ianuarie a fost agreată la Bruxelles și românii vor călători fără vize în SUA, de anul viitor”
17:48 - Sindicatul Polițiștilor Dolj îl promovează fățiș pe Cătălin Georgescu, chiar dacă propaganda politică este incompatibilă cu Statutul Polițistului (VIDEO)
17:44 - Ovidiu Cîmpean (PNL), după ce Iohannis a convocat CSAT după alegerile prezidențiale: „S-au încălcat anumite prevederi legale. Sper să se facă o anchetă serioasă în acest caz și la nivel european, dar și la noi” (VIDEO)