Elevii de clasa a VIII-a au susținut joi proba de Matematică din cadrul Evaluării Naționale. Primele rezultate vor fi afișate pe 3 iulie, iar cei nemulțumiți vor putea depune contestații. Între timp, profesorii care corectează lucrările de la proba de Limba și literatura română au întâlnit o serie de greșeli de scriere și interpretări amuzante ale subiectelor.
Un elev a descris personajele din „Cireșarii” astfel: „Cireșarii erau persoanele care acum, în iunie, și pââână în august, culegeau muuulte cireșe. Apoi le numărau: una, două, trei și tot așa. Șeful cireșarilor era numit cireșar-șef. Ce frumoasă era viața de cireșar!”, conform Știrile ProTv.
La cerința de a asocia romanul „Cireșarii” cu altă lectură, un elev a făcut o comparație surprinzătoare: „Pot asocia cartea „Cireșarii” cu Biblia, lectura mea suplimentară. Sunt personaje multe, frumoase și copii în amândouă. Printre care, Isus”.
Alții au găsit similitudini cu filme de aventură: „Cireșarii sunt Indiana Jones și Arca Secretelor, doar că români. Și eu ador cireșele! E trăsătura personală care mă apropie de personaj”.
Interpretările stilistice au fost la fel de inedite. Un elev a scris: „O figură de stil este fâlfâitul. Pentru că e un stil anume de a se se deplasa, fâlfâind unde ai nevoie în ziua aceea”.
„Figură de stil: aripa moale. Nu știm de ce e moale, poate nu e moale, dar așa i s-a părut drăguț autorului”, a explicat alt elev.
Când au fost rugați să identifice verbe și să precizeze modul, elevii au dat răspunsuri creative. Un exemplu a fost: „Foc este verb. Vine de la ”dai foc”, deci modul prezent”. „“s” are rolul de verb, dar e neterminat”,a scris altul.
Cerința de a construi o propoziție negativă cu verbul „a avea” un elev a răspuns: „A avea bani, nu a nu avea!”.
Unele reacții din partea părinților au fost critice. „Copiii nu fac față! Pur și simplu dau block la toată materia! Nu mai doresc să învețe. Deci nu știu de ce ministerul învățământului din România optează pentru așa ceva!”, a declarat o mamă.