Aeroportul Internațional Henri Coandă a rămas fără aer condiționat din cauza unei avarii importante, în special, zona de îmbarcare, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), potrivit Agerpres.
„Ca urmare a suprasolicitării generate de temperaturile caniculare din ultima perioadă, sistemul de climatizare al aeroportului Henri Coandă a fost afectat de o avarie importantă. A fost afectată, în special, zona de îmbarcare („Finger”). CN Aeroporturi Bucureşti a luat măsurile care se impun atât pentru remedierea avariei, cât şi pentru suplimentarea cu noi echipamente, ce vor fi instalate provizoriu în cel mai scurt timp. În acest moment, sunt în curs de reamenajare şi spaţiile comerciale, care vor fi dotate cu sisteme de climatizare proprii”, se arată în comunicatul CNAB.
Recent, ANM a emis o avertizare de Cod galben de căldură și disconfort termic în București și în nouă județe din țară. Temperaturile maxime vor fi, în general, cuprinse între 34 și 35 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu minime de aproximativ 20 de grade.
CNAB a mai informat că ofertele pentru lucrările de modernizare a terminalelor de pasageri, care vor include și modernizarea sistemului de climatizare, sunt în curs de evaluare.
Procedura de licitaţie este estimată a fi finalizată în luna iulie 2024.