Opt permise de conducere au fost reținute doar în zona de taxare de pe A2. Câte sancțiuni au fost aplicate în ultima zi a minivacanței de Rusalii

Opt permise de conducere au fost reținute doar în zona de taxare de pe A2. Câte sancțiuni au fost aplicate în ultima zi a minivacanței de Rusalii
Sursa foto: Facebook

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au reținut opt permise de conducere în ultima zi a minivacanței de Rusalii, în cadrul unei acțiuni pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, în zona de taxare de pe A2 București-Cernăvodă.

Au fost aplicate sancțiuni în valoare de 19.000 de lei

În cadrul acțiunii au participat specialişti antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi câini specializaţi din cadrul Serviciului de Poliţie Canină al D.G.P.M.B, conform G4Media. 

Au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale în valoare de 19.000 de lei, dintre care opt pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Autoritățile au constatat și o infracțiune de deținere de droguri.

Pentru ce au fost reținute permisele de conducere

Autoritățile au reținut opt permise, dintre care unul pentru alcool şi şapte pentru circulaţia pe banda de urgenţă, dar şi un certificat de înmatriculare. Activitatea a beneficiat de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:04 - Mulți români apelează la ChatGPT pentru a-i ajuta să gestioneze stările de anxietate și depresie. Specialiștii trag un semnal de alarmă
23:55 - Noua taxă care ar putea aduce alte scumpiri și concedieri. „Trebuie să scăpăm urgent de acest impozit” versus „Oamenii de afaceri se plâng de orice”
23:29 - Sorana de la ASIA, implicată într-un accident după ce un șofer a făcut infarct: „Știam cu toții că șansele de supraviețuire sunt mici”
23:25 - Noul trend care poate pune sănătatea copiilor în pericol. Experții avertizează: „Vor fi drame, vor fi rupturi de vieţi”
22:54 - Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, întâlnire de taină cu reprezentanții Otokar, înainte ca ministerul să semneze un contract de 4,26 miliarde de lei cu compania turcească
22:47 - Urșii în căutare de apă fac ravagii în Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Au mâncat mai multe capre și o pasăre emu
22:20 - Ce s-a întâmplat cu prietenia dintre Karmen și Olga Barcari cât timp au fost plecate în „Asia Express”. „Ne-am cunoscut foarte bine”
22:14 - Ministrul Justiției, după noua decizie în Dosarul Mineriadei: „Ion Iliescu are anumite merite politice, poate există și erori, dar aceste lucruri trebuie analizate cu foarte mult discernământ și atenție” (VIDEO)
21:57 - Prețurile din piețe ar putea crește în următoarea perioadă. Cărui factor se datorează scumpirile
21:54 - Elena Lasconi: „Nicușor Dan își dorește să câștige sub orice formă. Faptul că folosește minciuna și manipularea pentru mine nu înseamnă nimic” / “Am prea multe detalii despre acea întâlnire, am și martori” (VIDEO)