Obama critică viziunea lui Vladimir Putin. Omologul său rus nu este pe deplin convins de ideea unei Europe unite

Obama critică viziunea lui Vladimir Putin. Omologul său rus nu este pe deplin convins de ideea unei Europe unite
foto: abcnews.go.com

Președintele american Barack Obama este de părere că Vladimir Putin nu este pe deplin convins de ideea unei Europe unite.

"Domnul Putin vede NATO, Uniunea Europeană şi unitatea transatlantică drept o ameninţare la adresa puterii ruse", a declarat Obama, în cadrul unui interviu televizat, care va fi difuzat integral marţi, infomrează Le Figaro.

"Ei bine, cred că el greseşte aici. I-am spus că de fapt, o Europă puternică şi unită care colaborează cu o Rusie puternică şi deschisă către exterior este soluţia cea bună", a continuat preşedintele american.

"În acest moment, el nu este pe deplin convins", a adăugat Obama.

Declarația a fost făcută de Obama într-un intreviu acordat postului de televiziune CBS.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:59 - Scandal în fața unei mănăstiri din Maramureș. Un tânăr a fost ucis, iar alți trei sunt răniți
08:25 - Statele Unite își omagiază fostul președinte Jimmy Carter, prin șase zile de ceremonii funerare
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute