Nicolae Păun va fi eliberat din arest și va fi cercetat sub control judiciar. Decizia instanței este definitivă

Nicolae Păun va fi eliberat din arest și va fi cercetat sub control judiciar. Decizia instanței este definitivă
foto: jurnalul.ro

Deputatul Nicolae Păun va fi eliberat din arest și va fi cercetat sub control judiciar, a decis definitiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), respingând astfel propunerea de prelungire a mandatului de arestare preventivă făcută de Direcţia Naţională Anticorupţie.

"Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Păun Nicolae cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, de la data de 27.04.2016 şi până la data de 25.06.2016, inclusiv", se arată în decizia instanţei supreme, urmând ca parlamentarul să fie eliberat din arest la data 27 aprilie, informează Mediafax.

Nicolae Păun, care este şi preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, este acuzat de " folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, cumpărare de influenţă, influenţare a declaraţiilor, toate în formă continuată".

Păun a fost arestat preventiv în luna martie după ce deputații au avizat pozitiv solicitarea procurorilor anticorupție în acest sens. El este urmărit penal pentru fapte de corupție în legătură cu derularea unor proiecte cu fonduri europene, într-un dosar în care este cercetat și deputatul Mădălin Voicu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`